nici eternitatea nu mi-e de-ajuns.

coborându-i treptele corzilor vocale îmi asurzi timpanul cu-n "de ce?": "de ce-ţi laşi ochii ăştia plânşi să-mi sece privirea?". cheia sol se împleticea spre calea ei eternă către mine, împletindu-mi între firele de păr un "mi" şi-un "do". nu-mi puteam stăpâni irisul să nu-şi tatueze pe retină zâmbetul său. mi-era imposibil să-mi stăpânesc urechile, pipăitul, chiar simţurile în sine să nu-şi înece corăbiile în trupul său divin. sticlea marea-n sufletul său, iar eu eram prea adâncită-n el ca să-mi dau seama că mă cuprinde cu ţărmurile şi mă face una cu apa ce-i spulbera colbul prins între dinţi, acei dinţi de un alb perfect ce par asemuiţi cu duritatea unei stânci de sfârşit de iulie. dar tresării când îmi atinse cu buricul degetului firul de iarba ce mi se aşezase pe ochi. îl simţisem, era doar frica că n-o să mai fiu a lui în totalitate, c-acea fiinţă neînsemnată îmi va lega cu noduri strânse iubirea mea de el ş-o va duce departe. dezgolită de acest corset ce părea că-mi va durea iubirea până la sufocare, doar am rămas împreunaţi în veşnicie.

şi iar mă laşi

talpile-mi fug de dor de tine, iarăşi
şi tu nu-mi vii,
doar îmi erupi în suflet ca un vulcan
şi iar mă laşi

iar eu prostesc îţi suflu dor pe gene
dar nu îl simţi, eşti prea boem
tu doar mă laşi să-mi sting singura durerea
pe care mi-o sadeşti cu meticulozitate prin vene
şi-mi eşti chiar muza, deşi nu-mi vezi
decât puţin din mine

e păcat s-aştepţi nimic de la oricine
aş vrea doar să nu mă ofer
dar mi-eşti prea dumnezeu
ca să-mi pot ierta păcatul
şi-ncepi uşor să mă arunci în valuri de iubire inocenta
cu toate că pretinzi că-mi vei urma subit paşii
dar doar îţi iei adio
cu vorbe seci ce-şi imprima punctele negre

eşti în mine, tu chiar nu vezi?
te port oriunde, la fiecare atingere mi te văd
am sânul gol căci nu am nou-născuţi
dar inima mi-e plină de tine
e greu de înţeles?
eu pentru tine chiar n-am niciun gust?

când ploile îţi zidesc geamul să ştii că-s doar eu
că nu te pot vedea decât prin sora mea geamănă, lacrima
c-atunci când cu adevărat m-am născut
erai doar tu lângă mine

de mi-ai purta şuviţa-n palme ai vedea
că-n fiecare por de-al meu se-ascund-un tu
dar tu eşti prea aproape în îndepărtarea ta de mine
şi iar mă laşi

durere pictata-n negru

Stiu de ce rad tot timpul! 

pentru ca te voi plange candva..

si ce faci cand dintr-odata tot ceea ce cladisei se darama? cand sufletul vrea s-o ia la goana de la atata durere? cand inima nu mai bate si clopotele rasuna a mort? cum sa-ti intorci privirea fara a ma mai vedea? de ce te zidesc in cuvinte ce te sfasie?

"te las."

mi-e dor de mine..                                                       

ma inec in mine 

mi-e dor de ceea ce am fost

mi-e dor de mine

de vechea eu

m-am prabusit

nu ma mai pot ridica

ma defineste tot ce inseamna nimic

n-am miezul nici al unei firimituri

 n-am nimic

am obosit...

ma dizolv in stele mici purpurii
de ziua de azi m-am iubit numai infrangand batranetea
iar asta nu inseamna ca nu stiu sa-mi citesc peretii corpului.
imi sunt gravate-n colb de cer cuvinte miscatoare si n-am din ce-alege
eu caut doar "iubire"
dar e prea sus s-o pot ajunge.
strange-mi in laturi venele si ajuta-ma sa-mi fac un infinit din fir de par de roua
sa nu te crezi nemuritoare

caci ceasul ticaind nu se va-ntoarce

si vei suna-n zadar

si-n receptor iti va sufla in gand

iar timpul iti va rade in timpan

de-aici si prealabilele muscaturi din ochi

si sange printre degetele pianiste.

si multa dragoste cerseste-n mine miluire

si eu nu-i dau decat cu lingurita

un strop din mine

mi-am deformat corpul intr-un balonas cu piele catifelata si-n juru-i am legat ata alba impletita-n rosu. funda lipseste, nodurile insa amutesc in fata perfectiunii mele.

sunt perfecta, iti vine sa crezi?

would you die for me?

ma asez cu tot cu talpi sub sternul lui si incerc sa-i respir respiratia
dezic tot ceea ce ne inconjoara si-n camera aburinda ramanem unu
ascultam corzile vocale cu ajutorul unor palnii si ne filtram sangele prin site de tifon
ma ud in flori de mucigai si-mi prezint inegalitatea coapselor ca pe un viitor astru ceresc
imi prind radacinile parului de podea pentru a-mi sclavisi robia in fata icoanei la care ma-nchin nu de demult
deseori, ininteligibil, limba silabiseste prin esofag franturi de"te iubesc", iar el mi le saruta tot timpul cu mangaieri
asteapta-ma la sfarsitul drumului si prinde-mi trupul dezgolit de nemurire.
apropie-mi obrajii si saruta-mi buzele crapate de la atata dor

ingroapa-ma in tine, te-am asteptat de mult

[moment banal]

rugaciune

prinde-mi gandul in maini si spune-mi ca nu te-am mintit.

o sa-ti dai seama ca doar pe tine te vad in fluturi de ghiocei ce-mi tresar in cale.

gerul imi strange sufletul ca-ntr-o menghina si-ti aduce robul in fata picioarelor tale

inca iti simt racoarea sufletului impanzindu-ma si n-am sa-i dau drumul

te cer in fiecare lacrima ce-o strange buza in dinti si scrasnesc inima 

alaturi de tine simt ca imi impletesc venele,iar senzatia ar trebui incercata

divinizeaza fiinta si-o trece alaturi de Dumnezeu.

iubeste-ma si frange-mi temerile

caci imi pateaza calea, suflet, si-mi ajusteaza 

cu ac si ata sentimentele ce-ti impreuneaza nemurirea

asterne-mi de 14 februarie toata iubirea ta 

si inveleste-ma cu dansa

asa te voi simti aproape chiar si de vei fi langa mine

iubesc pe tine te prin fiecare por, suflare, zi, dar mai ales prin fiecare eu

dezamagire neasteptanda

ma contopesc cu ea; cand am intrat pe usa mi-am gasit zambetul strangulat de lantul durerii.
mi-a intrat prin talpi si a urmat cursul unei circulatii, din maduva pana-n cerebral.

durerea doare?

dezamagirea doare

eu vad prin pori

mirosul de piele incinsa se simtea din camera alaturata
dresul ei era sfartecat.
prinsase in maini ultima clipa impreuna.
o parasise pentru viata de dinapoi, ii scrisase trecutul deasupra capului
amortise.
danful de iubire i se simtea prin respiratia greoaie de dupa actul in sine.
cheia o pierduse, iar rugina ce-i acoperea firul de par s-o pusase intr-un pahar.
aerul pe care-l respirase el il simtea suflandu-i in buric.
pozeaza ultima noapte de dragoste in doi, de aici inapoi trebuia sa se descurce singura.
mergea in trecut clipind rar si nu accepta falsul actelor de casatorie.
cruda, smulge receptorul si formeaza numarul, fara a si-l aminti.
"-te iubesc, dar singura esti si mai perfecta decat te pot face eu.
 -ma iubesti?
lacrimi in van.
 -masa nu-mi mai accepta coatele, cum sa-mi permit sa nu te venerez cand nu-mi e locul langa alta?
 -te cere pielea, ma mananca de dor de tine.
 -te minte.
 -minte? nu-mi trebuie minte pentru a te iubi, nici suflet, imi trebuie doar tu, am nevoie de tu
 -esti perfecta din cap pana-n picioare."
s-apoi, "bum-bum" palpitatii. usa palpita din ura. broasca cheii misca, sufletul se inchide larg.
Dumnezeul nu mi-a pierit, Aminul meu de dinaintea vesnicului somn isi spala doar pielea-n puritate.
"-putea-voi sa raman numai cu tine?
 -eu da, tu, suflet?
 -eu nu, eu sunt deja in tine.
 -iubesc in tine.
 -iubesc prin tine."

camasa de forta

eu plou, tu ploi

camera se rasfira printre ganduri. sunt eu si patul. perpendiculam podeaua si ne incolacim intr-insa. ma cearta pasul si-i supun slovele. martirul nu-si schimba ninsoarea in locul saruturilor mele. se-nconjoara in alb de goliciune si ma tresare in petale de trandafir ros. pasesc pasul. ne intretaia calea un bigudiu ce alerga nebun sa-mi increteasca durerea. pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru a-i murdari asternutul era eternitatea. lumina difuza a petalei de soare imi unge sufletul cu miere si-mi da sa mestec o clatita. imi frange tibia c-un fulg iesit din perna stravezie. cad in genunchi, si-mi rog. din dor de par balai ma cauta cearsaful sa-l strang, ca pe o rufa si sa-l improsc cu apa. imi adun genunchii cu tot cu articulatii si-mi pun corpul in capul oaselor. trosnesc pomii saditi in suflet si tu nu-mi esti iubire, viato. adun pas cu pas si calc in nemurire. inchid oblonul si-mi pun bentita alba. nepatata de vre-un fulg de argintar. imi ridic pasul si cu sufletul frant in gratiile inchisori ma desprind. degetul mare atinge frigul in dungi pietrificate de cenusa din om pur, copil. mi-a intrat in sange. desprind oasele si i le asez patului pe piept. moment banal. ochii ii tin larg inchisi si ma cearta ca il vad prin por micut de piele proaspata. asez ramasitele trupului, ating mana cu mana, geana cu geana.

suflet, strange-mi corsetul pan' la sufocare, il am pe el sa-mi strige dorul.

arunca-mi, devreme, in tarziu, si stropul de ceai.

ce-ai? de menta, rogu-te

meu, suflet

si poti tu, al nimanui s-al tuturor, 

sa-mi spui 

ce gust are iubirea?

in frasini ma topesc de dor

si in ciresi iti scriu iubirea

creanga de mesteacan mi-e mama

de nu-ti zaresc privirea..

m-arunc in plopi de mucigai

si-mi infasor un sentiment 

in praful spulberat de vis maret.

se-ncolaceste lesinat un amalgam

de frunze si-mi impleteste-n par

beatitudine efemera.

ma sprijin de un nor ce-mi poarta grija

si-mi tresar falcile in gust de capsuna stricata.

aduce-ma in cerul tau, icoana polara

refugiaza-mi sufletul in creanga 

de rugina sub inchisorile

iubirii.

deci, ce gust are iubirea?

un calcul matematic

inexplicabil imi poti fi. nu te pot explica

in functii derivate

nu-mi esti nici plus, nici minus.

infinitul mi-e iubire,

eternitatea mi-e dorul de tine.

acum ma-ncred

si-mi spui, nemuritor al sinelor de tren,

ce e iubirea?

[mea de tine]

omoara-ma in dragoste

ma plecasem intr-o durere apasatoare. carnea din varful degetelor ii scria adanc prin par. ma pomenesc cu o lacrima departe de obraz, voind sa planeze pe buzele lui arzande. nu-i dau drumul, mi-ar fi aratat slabiciunea prosteasca.
femeia de acum era altfel. imi pare rau ca nu-i sunt decat o Eva, o Eva nelinistita, una care si-ar da viata pentru un sarut de-al lui. se lovesc deodata portile pe care voiam sa le deschid in fata-i, de un zid lacom. lacom de a ma avea in totalitate. bratele-mi voiau binele. ma cuprinde singuratatea cand simt goliciunea ce nu putea fi umpluta decat d-un "el". se apropie. sangele imi involbura intr-o cireasa stafidie intreg suflul. creez un blocaj, barierele cu care ma luptasem atat de mult timp sa mi le insusesc, erau acum cu mine.
apas tragaciul invizibil si-n ochi mi se prelinge el in durere.
invelita doar de putina piele, pasesc suflandu-ma peste trupul ce-mi era icoana. ma-nchinam si ingenuncheam in fata treptelor sufletului sau cu ardoarea unei mame de a-si vedea nou-nascutul. simteam ceva nou. simteam ca balanta pe care mi-o creasem era echilibrata. ca iubirea sa pentru mine nu-mi mai era lanturi. ma eliberase de stramtoarea ce-mi crea rani. cu acelasi sfarsit imi rontaia durerea ca un soarece de biblioteca. plecase ura, era doar el, universul propriu-zis si atat, fara vreun rasarit.
ma omora in priviri de spini captusiti, printre rugaciuni de dor. imi rumenea trupul intr-un singur sarut si ma avea, iar eu imi detineam "totul" meu. imi sfarteca "minele" cu mainile murdare de dragoste. mirosea a el si nu-mi lasam trupul pur sa culeaga cearsafurile de pe pat, pentru ca-mi omora ultima noapte in doi. se multumi a-mi curata inima si a mi-o arunca la gunoi, doar. coloana vertebrala inca simtea atingerea. mi se franse in mii de dureri. usa isi deschise sufletul, lasandu-mi soarele sa intre. muscandu-mi din buza de jos, ne impreunaram in vesnicie. masura de timp era alandala, zburda, iar ceasul aratase de mult 6 mai.
neclintirea ma degrada in carne de el. era placuta simtirea de a te avea. ma schimbi din oricine in acel "te iubesc". ia-ma si piteste-ma in sufletul tau, trezeste-ma sa adorm si adoarme-ma sa ma trezesc. lupta cu parul meu carliontat si du-mi visul mai departe.
te cersesc in fiecare ploaie.
intreaba-ma orice despre tine, iti sunt enciclopedie, rasfoieste-ma, din mine iti poti lua ce vrei.
te gandesc la tot pasul. esti totul meu.

omoara-ma in dragoste.

mi-e dor sa-mi simt ochii infruptandu-se din izvorul ce nu seaca niciodata.. am sa-mi desenez o pista de alergare pe abdomen si am sa fac concurs de lacrimi, asa o sa-mi dau seama care voia sa ma paraseasca prima. o sa-i ofer in schimb libertatea de a se topi in ochii tai. am sa-ti imprumut lacrimile. vrei sa-mi cuibaresti radacinile pentru a fi sigura ca nimeni nu mi te va mai lua din brate?

(caci suflet imi esti)

mi-e dor sa plang de tine

prin tine

adu-mi aminte de cum alergam prin namolul de vara ce ne seca picioarele. imbratiseaza-ma cu o ultima vorba peste urechile cu timpan surd in fata eu-rilor noastre. nu ma lasa niciodata sa cad intr-un tine necunoscut, mi-e prea frig de gerul amintirilor. sufla-ma peste nori si nu-mi aduna niciodata bucatelele lipsa, vei sti astfel cat de mult imi lipsesti. da-mi forma rotunda sufletului pentru a nu avea limite in fata scarii ce-o cobor pentru a ma urca pe un piedestal de lacrimi infipte in pamantul secatuit de atata roua. alunga-ma din tot ceea ce ma compune si infrupta-ma cu dragostea ce le lipseste bucatelelor din organe. iarta-ma in o mie de culori pentru a ma transforma intr-un curcubeu de piatra. lacuieste-ma cu zambete ca sa nu intre nimeni in sclipirea de moment a noastra. arunca-ma apoi intr-un lac pentru a vedea cum se prelinge apa prin mine si nu chema ajutor. muritoare voi fi si-n ceasul de apoi. imblanzeste firele de par carora le place sa soarba din tine si spune-le ca locul lor este pe creanga de sub cearsaf. uita-ma in fulgisorii de sub pernele de pe pat. lungeste-ma pana la cer si nu-mi da drumul, locul meu este printre norii viselor tale. ia-mi sufletul in palme si scormoneste printr-insul ca un miner. ia-ti ustensilele necesare si fa tot posibilul sa nu ma doara, caci mireasa ce-asteapta prafuita isi va pata puritatea cu sange. adu-mi colb din stele si imbibama-n soare. nu-l voi pata, voi sta intr-un coltisor de raza si ii voi striga apusul. 

aspru

roua diminetii imi frange ultimul rid de pe fata imbatranita de dor. instinctual imi pun zambetul de iarna, insa mi-l dau jos intr-o clipita. nu-mi pot deschide ochii in fata puritatii tale, cum nu-mi pot imagina viata fara tine. ma prabusesc in irisul unui copil mort de neputinta, vrand doar sa-i ingrijesc putin petele de pe spatele perfect curbat. imi adoarme insa un gand in minte, inainte de a-l putea rosti. ispitita de neputinta unui nou inceput, imi infig degetele adanc in cer si incep sa-l trag spre mine. inevitabila este arderea sufletului meu pe rugul dragostei. acum pasesc pe soare, nu mi-am putut aduce cerul in palmi, asa ca am inceput cu tine, tu esti muza mea, in tine ma incred de acum. imi patrunde, ca un cutit, spre amigdale, un cuvant prea greu de inghitit si prea greu de inteles. mintea-mi este confuza, globul de cristal nu-si mai gaseste locul, se plimba prin parul meu ca si cum acolo i-ar fi locul, cand de fapt, inelarul il asteapta nerabdator, pentru a se impreuna in vesnicie. raiul imi fuge de sub picioare, ma pierde definitiv, impotriva vointei mele.

-Nu ma iubesti?

Atunci, 

ca unei surori, 

cu vocea indurerata, 

cu o sinceritate de inceput de viata, 

mi-a raspuns: 

-NU.

Intro: Sunt din nou aici, aceeasi eu, in fata acestui ecran ce pare a-mi impreuna in eternitate trairile ma simt slaba, fragila, supla, conturata. Te am din nou pe tine, ma simt, in sfarsit, imi simt gusturile si aroma mea de frisca cu capsuni. 

“Am sa-ti cutreier fiecare pleoapa si-ai sa ma ceri la fiecare dor, iar eu, firava, o sa-ti suflu fulgi prin par si o sa fim, o sa-mi fii al meu. Stiu, tu acum o sa incerci sa-mi lipesti fiecare piele de a ta, sa ne avem in eternitate, cea care parea atat de departe in inceputurile noastre pustii si ce ne e acum mama in visul nostru frumos de iubire. Esti neschimbat, desi timpul ti-a mai pus cativa ani deasupra coloanei, tu ai ramas acelasi, aceeasi muza ce-mi indemna mana a scrie. Ma ai ca altadata, dar am si rugaminti acum: sa nu-mi uiti inima, tu unde pleci s-o porti cu tine, iubitul meu si daca-ti pare grea, indura, ca un Iisus ce-si poarta crucea. La fiecare pas simte-mi strigarea si nu-ti ingrozi auzul cu ruga mea, doar nu-mi priva sufletul de la iubirea ta..”

“De ce ma-ngropi?”

“De prea multa iubire..”

“Ma doare, nu-mi simti? Te cer la fiecare pas, te strig cu fiecare chemare, in noptile tarzii, pierdute-n nonsalanta.. Iti cad printre degete, nu-mi prinzi sufletul, iubito?”

“Poate mai tarziu, acum citesc in suflet”

“Meu?”

“Nu.. Al nostru.. Sufletul nostru.. Ai uitat?”

“Te iubesc, plina de mine, asa cum esti, te iubesc cu toti rarunchii, cu toata divinitatea sufletului meu. Tu?”

“Eu doar te ador, esti dumnezeul maicii ce se cuibareste-n mine, esti aerul ce ma patrunde-n fiecare zi, mi-esti cer si duh si stele cazatoare.”

Imi cad pleoapele greoi si mi acopera ochii.
Imi privesc mainile si mi le strang in pumni.
Iti cuprind atingerile.
Iti palpez mangaierile.
Imi storc dorul in cafeaua de dimineata si i gust amarul.
Se face noapte, din ce in ce mai noapte.
Dar ochii mi spui ca i inca zi.
“E noapte n tine, puiule”, imi spune o alta voce.
Si ncerc s aduc lumina, sa mi dilat pupila, sa mi patrunda lumina.
Dar ea nu vrea...se contracta mai mult si mai mult, din ce in ce mai mult...

In timp ce fumul roieste in plamanii mei si se infrupta cu viata ce, paradoxal, ar dainui in mine, licare sperana. Speranta ca undeva, candva, moartea imi va fi din nou tata, mama, iubit, sora, frate. 

In timp ce cuvintele se rasfrang asupra timpanului meu insangerat, privirea luminii ma vrea, ma cheama, ma adora. Adora autodistrugerea nonsalanta ce pare a mi se cuvine. 

In timp ce privirea atenta ma curteaza, ma indoctinez. Indoctrinez credinte de sine, de supraeu, ce atenueaza sinucideri. Atenueaza mangaieri. Atenueaza “niciodata”. Dar nu atenueaza dureri. Carnale, psihice, lumesti.

In timp ce ochii tai ma venereaza, ai mei ma plang. 

In timp ce sufletul tau ma adora, al meu nu mai exista.

In timp ce vocile din tine ma contempla, ale mele ma reneaga.

In timp ce tu vrei sa fiu plina, eu sunt seaca. Fara miez, fara inceput, fara sfarsit.

E atat de multa moarte-n mine si-atat de putina durere, incat am ajuns sa-mi sabotez si tentativele de sinucidere. 

Mi se imprima pe timpan ticairile ceasului ale carui ore se balanseaza nehotarat intre cea din urma si cea dintai.

Imi lipesc pleoapele, dimineata, implorand sa-mi mai stea intunericul, cu acelasi nesat cu care-mi chem sfarsitul.

Imi mutilez interiorul. 

Urasc incercarile de a-mi gasi cusur in goliciunea opaca a trupului imbatranit. 

Retina anonimilor nu-mi reflecta eul putrezit si descompus, ci ma tatueaza mental intr-o Afrodita contemporana.

Imi colcaie moartea sub piele. 

Ma leapada linistea.

E zbucium. E haos. E tot si-i nimic.

Oare o sa ne simtim vreodata vinovati pentru ca am transformat toata durerea teribila pe care ne-am provocat-o in ceva de care nu ne putem lipsi? La noi sunt frumoase pana si incercarile de a ne desparti...

Ruga pentru tata

As vrea atat de mult sa-ti mai scriu, tată

Dar nu stiu a le-asterne rand pe rand

Caci ai plecat acum spre niciodata

Lasandu-mi doar un gol, tu, suflet bland

Ce nu-l pot spune, tată, nimanui

Nu mi-ar fi de folos si n-ar putea pricepe

Cum incerc nopti intregi a implora minuni

Caci imi devii din ce in ce mai rece

Si nu am ani de suferinte

De cand mi-e dor sa-ti spun iar tata

Si ma sugruma mii de neputinte

Ca pleci aievea si-ti lasi fata

Sufletul meu de-atunci e langa tine, tată

Nu te-a vrut singur in pustiu

Nici nu mi-a spus ca veti pleca de-ndata

Si ca te voi vedea, dar prea tarziu

Caci altfel spune-mi, tată

Dac-ar mai fi sa-l am aici

Ce suflet si-ar fi ingropat minunea

Cum te-as fi dezlegat de frici?

Si ce-ai gandit tu, tată

Atunci cand nu m-ai mai vazut?

Si-ai inchis ochii de indata

Lasandu-ma sa pierd tot ce-am mai sfant?

Hai, spune-mi tată, cui sa-i cant

Ca eu te vad in brate leganand

Cununa ce-am adus-o, nesperand

Ca-ti va servi asezamant in groapa unui vechi mormant.

Nici cand te-am implorat prin plans

N-ai deschis ochii, tată, i-ai ascuns

Si nici pe nume-ultima oara nu mi-ai spus

De parca n-ai fi vrut niciun raspuns...

Nu.

Nu, ce?

Eu.

...

Eu niciodata.

...

Eu niciodata nu voi fi.

Ce nu vei fi?

...

[privirea lui coboara; si-i contempla in abis ochii; ochii carora le evita culoarea, adancimea, lacrimile; si le iubeste nimicul, pierderea, durerea]

Priveste-ma! 

Nu...

Macar pentru ultima oara

Nu!

Tatueaza-ma pe retina 

[isi soarbe dintr-insul ultimele-i puteri, poarta pe umeri regretul ce-i diseca straturi din sine ramase, si-si simte durerea mai acerba cu fiecare miscare imaginata a muschilor ei, tensionati de mangaierea altuia] 

[isi inchide sufletul in fata muzei si-i venereaza plecarea]

Simte-ma!

Nu...

Dar, mi-ai promis..

Mi-e totul gol de tine

Tu..

[imi inspiri trairea si-ti expir moartea , 

Iti urasc venirea si-mi iubesti indepartarea,

Te dizolv in mine pentru a ma concentra in tine,

Ma pierd din tine pentru a te regasi in mine.]

Scrie-mi din nou. Scrie-mi din nou. Scrie-mi din nou.
Iti scriu, dar despre ce?
Despre tine.
Ce-i in mine?
Eu.

Curg. Si ma scurg.
Unde?
In tine.
Cum?
In valuri.
Te frangi?
Ma disloc.
In parti inegale?
Perfecte, ca noi.
Care noi?
Cei de-atunci.
De altadata?
Nu, nu, de atunci.
Din vise?
Din realitatea noastra.
Cea in care ma trezesti dimineata?
Si-mi saruti milimetru cu milimetru.
Ce?
Durerea.
Ti-o amplific?
Si mi-o sugrumi.
Vocea?
Interioara.
Care dintre ele?
Toate ce-ti apartin.
Mie?
Tie.
Doar mie?
Egoist.
Al tau?
Doar al meu.
In ce fel?
In toate.
Fara exceptie?
Nu-i nimic din tine care sa nu-mi apartina.
Dar?
Ai uitat ca nu-i loc pentru dar...
Promiti?
Ai uitat ca nu-l mai folosim..
Imi amintesti?
Intotdeauna.
Ma privesti?
Esti tot.
Si cand nu sunt acolo pentru tine?
Mai ales.
De ce?
Spune-mi..
Ca-mi esti oglinda, oare?
Si muza.
Ca-ti sunt acasa?
Si liniste.
Refugiu?
Adapost.
Si suntem goi?
Si contopiti in trup si suflet.
Nevrotici?
Pana la exasperare.
O sa ne plictisim?
De noi insine..
Unul de altul, nu?
Suntem aievea.
Oare?
Noi n-o sa ne stingem.
O sa ne consumam?
Daca tu vrei..
Lasam o parte sa fim siguri?
Ca n-o sa plecam unul din celalalt definitiv.
Niciodata?
Niciodata.

De neinteles.

Ma adorm sub copaci inflorind
Ma picura roua serii
Imi suiera salcami plapand
Si mi ninge-n par a toamna.

Am impletit albastrul cerului
In manunchiuri de dor
Ce-mi cad adesea pe genunchi
Cand strig infinitul frunzelor.

S-au vestejit si oasele
Si tamplele mi se-ncretesc
Si o grimasa imi absoarbe
un zambet sters.

Imi desenez cu lancinare
Sferturile de ceas tarzii
Si-mi avant scrisul spre pamanturi
Sperand ca ora va veni.

Imi tropaie prin ganduri
Pasi de oameni marunti
Si mi se umplu narile
Cu aduceri-aminte

Mi-au inecat si lacrimile verii
S-au napustit asupra mea iluzii
Ma zbat epuizata intre aceeasi pereti vechi
Ce stau sa cada.

Peste ape.

Ape ce se tulbura la vederea voastra.

Din nou

E in mine.

Imi apasa tot. Imi tiuie urechile. 

Imi strange craniul. 

Ma sugruma. 

Ma lasa fara auz, fara vaz, fara glas.

Se apropie din nou. 

De fiecare data altfel.

Din ce in ce mai dur, mai teatral.

Speram sa ma obisnuiesc.

Speram sa si slefuiasca venirea lancinanta.

Sa si anunte venirea.

Printr o adiere, un sunet, un suflu, o atingere.

Si s o primesc, sa ne asezam la taifas.

Sa discutam. 

Dar nu se vrea oaspete in casa mea.

Se vrea stapana. 

Si mi da linistea.

Si mi ia puterea.

Si mi da golul.

Si mi ia constiinta.

Si mi da abisul.

Imi da pustietate. Imi da dor. Imi da durere surda, nepalpabila, necuantificabila. Imi da tot ce i neomenesc si mi ia din ce nu am. 

Taie felii din mine. Rupe bucati. Se infrupta. Se delecteaza. 

Isi infinge coltii. Adanc. Si mi smulge creierul. Si acopera golurile ramase tot cu gol. 

Imprastie ceata peste mine. Ma imbraca in incertitudini si n intrebari fara raspuns. Ma imbraca in gol.

Ma lipseste de simturi. 

Imi adulmeca pielea si mi o fura.

Imi dezgoleste carnea de pe trup. 

Imi oboseste gandul, mi l epuizeaza.

Imi da zbucium. 

Imi slabeste articulatii si oase si le umple cu greutatea ei.

Imi seaca interiorul. 

Il seaca acum. 

Si nu i lasa nimic in urma. Nu lasa nicio rana nedeschisa. 

Si sangerez din toate incheieturile, golurile, adanciturile, arterele si venele...

Si sangerez din tot sufletul de care m am lipsit.

Si sangerez din toate durerile ce ma compun.

Amalgamic. 

Iremediabil.
Nesfarsit.

Si sangerez dintr un compus de un ultim... Un ultim urlet. O ultima strigare. Un ultim ragnet. O ultima lacrima. Un ultim adio. Un ultim ramas bun. O ultima clipire. O ultima zvacnire. Un ultim puls. O ultima tresarire. O ultima suflare. O ultima bataie. O ultima miscare. Un ultim gand. O ultima atingere. 

01:01

Si am plans. Am plans atunci. Mult. Am plans ca sa ma inec. Am plans ca sa te inec. Am plans ca sa ne inec. Am plans ca sa ma razbun. Pe mine. Pe tine. Pe noi. Si am tras din tigara. Adanc. Cu sete. Cu patos. Cu durere. Si m am stins. Te am stins. Ne am stins. Si mi am sters obrazul. Mi l am sters de mine. De tine. De noi. Si buzele, da, buzele. De tine, le am sters. De noi, le am sters. Si m am oprit. Din mine. Din tine. Din noi. Si ochii, ochii mi i am plecat. Si mi i am sarutat. Si fruntea mi am atins o. Si m am simtit. Si te am simtit. Si ne am simtit. In mine. In tine. In noi.

Si am stiut. Ca noi n o sa murim. C o sa ma scriu. C o sa te scriu. C o sa ne scriu. Si c o sa fim. 

Cand o sa mai fim? Cand o sa ti mai fiu? Cand o sa mi mai fii? 

DOR

Cand ma pierd, de ce ma pierd? Si cum ma regasesc apoi? Cum iti spun ca mi a fost dor? Nu stiu sa spun ca mi a fost dor. Desi imi e. Mereu. Si te caut. Prin frunze, pe drumuri, prin oameni, prin gesturi, printre pareri, priviri si ganduri. Doar, doar va semana unul cu tine. Si nu ti gasesc franturi, tu nu stii sa te pierzi cum ma pierd eu in bratele tale si nici nu te topesti dintr o simpla atingere de a mea, tu nici macar nu tremuri cand incerc sa iti vorbesc, pentru ca nu stiu sa ti vorbesc, nu pot sa iti vorbesc.
Ce inflexiune va trebui sa aiba vocea mea ca sa ti transpuna dorul? Si ce cuvinte ti vor mangaia mai bine auzul? Care dintre mainile mele te va atinge cum iti place? Si care dintre ranile mele ti se va potrivi mai bine? Si cum sa ti strig numele cu aceeasi gura cu care pacatuiesc? Cum sa ti cer neincetat venirea? Pe care dintre ceruri sa ma inalt ca sa ti contemplez efemeritatea? Pe cel de sus sau pe cel de jos? Si de cate ori vei vrea sa ti priveasca ochii mei goliciunea pentru a intelege ca s numai ai tai? Pe care dintre ziduri vei vrea sa ti sculptez atingerea? Pe cele ale sufletului meu? Si cum ai vrea sa ti simta trupul meu atingerea? Ca cea de pe urma sau cea dintai? Si ce ai vrea sa ti sopteasca buzele mele cand nu te or mai vedea?

-Ce ganduri sa ma macine?
-Un gand, iubito..
-tu

Sa mi fii aici, acum, adesea

Sadind in mine mari pustii

Sa ma rasfir asemenea

Si tu sa mi fii, acum, sa mi fii

Sa mi umplu dorul ce din piept

Prin ramuri iar tresare

Si sa te scriu incet, incet

Cand umbra ta mi dispare

Dar pleci, tu pleci neincetat

Te stingi firav in noapte

Si eu cutreier nesperat

Si ti caut iarasi soapte

Si ma gasesti, dar nu ma cauti

Si eu te astept prin frunze dese

Sa mi impletesti in par arginti

Sa mi desenezi craiese

Sa ti vad obrazul mangaiat

De al noptii intuneric

Sa mi spui ca tu nu m ai uitat

Dar timpu i efemeric

Iar

Eu ma ascund in mari
Si plang adesea n valuri
Acoperind in drum carari
Ce mi sting plapand moravuri

Si stau sa mi sufle vantul
La malul sufletului meu
Abisuri ce dintr-nsul
vor naste un al eu

Tu speri a ma ntelege
Eu sper a mi scrie cai
Tu speri a mi trage linii
eu sper a mi vedea zari

Visari din tot adancul
Ma ndeamna a dormi
Dar pasi firavi ca dansul
Imi ard gratii de vii

Si scriu lipsit de sens
Scriu fara de a scrie
Tu nu mi mai cauti inteles
Iar eu raman pustie

Iar doru-acum m o parasit
Nu mi o mai stat in cale
Si prapadit, nemultumit
S a prins de a mortii poale

Dar poate pe un alt pamant
Scriind a noastre-aduceri stinse
Ni se vor lumina in gand
Mii de-amintiri apuse.

Sa ies din mintea mea. Atunci. Acum. Atunci. Mereu. Si pentru totdeauna. 

Si sa ma-ndrept mereu, dar nu spre tine.

Si sa ma-ndrept mereu, dar nu spre mine.

Sa plec din noi. S-ajung sa ma dizolv, dar nu in aceleasi brate, nu in aceleasi ganduri. In ganduri de-altadata. In ganduri negandite. In pagini nescrise. In ochii care nu ma vad si in urechile ce nu m-aud si n-o vor face niciodata. Sa ma opresc din a mai spune. Sa nu ma mai impart. Sa ma despart de mine. Sa plec din ganduri. Sa plec din mine si din tine. Sa nu ne regasim. Sa nu ma vad aceeasi. Sa nu mai fiu nici eu, nici tu. Sa-ti multumesc si-apoi sa pleci. Definitiv. Asa cum mi-ai promis. Irevocabil. Acum du-te. Acum pleaca. Nu mai zabovi, nu mai e loc pentru amandoi. Ma mai imbat putin cu-aducerile-aminte. Si ma rasfir si eu. Odata cu luna. Sa mai privesc odata luna. Si marea. Marea mea. Dar nu de oameni. Si nu de noi. Sa nu ma mai sufoce noi, sa ma sufoce linistea. Sa-mi fie plina, sa-mi fie de ajuns. Atat as vrea. La malul marii. Sa fiu eu, fara mine. Goala. Si sa ma-mbrace marea. Si valurile sa-mi fie asternuturi, nisipul sa ma spele. Si marea, liniste. Si sa simt, sa simt, sa simt, sa simt. Ceva. Orice. Franturi. Macar sa simt. Macar odata. Si-un ramas bun ce mi-a inghetat de mult. Dar nu pe buze, nu in suflet, ci in gand. Si nu pot sa-l dezghet. Nu pot sa-l cuantific. Nu-l pot. Si nu mai simt, eu nu mai simt. Si-atat as vrea sa plec din mine. Sa plec din mintea mea. Sa plec din mintea mea. Sa plec din mine. Acum. Si pentru totdeauna.

Acum ca totul pare a fi la locul lui nu-mi mai lipseste nimic

Decat o mana calda care sa-mi mangaie parul proaspat spalat

Si un piept gol pe care sa adorm

Si o pereche de ochi

Pe care sa-i sarut mereu de noapte buna

Acum ca timpul e de partea mea

Si linistea-i aici, cu mine

M-am regasit

M-am re-ntregit

M-am recapatat

De cand am asteptat

Sa-mi umplu goluri

Sa fiu plina de mine ca altadata

Si parca tot nu-i indeajuns

Parc-as mai vrea

Te-as vrea de noapte buna si buna dimineata

Si parca-ti vad capul intins pe perna

Asteptand 

Asteptand

Asteptand

O sa ajung curand

Nu-ti face griji

Si-o sa te strang in brate tare

Si o sa simti cat de mult te-am asteptat

Si o sa simt cat de mult m-ai asteptat

Pana atunci

Asteapta, dragule

Caci eu te-astept

Acum poti veni

Acum te pot primi

Acum a venit momentul

In care ma pot darui

Tu doar sa vii

Ca eu am venit

Te astept

Sub acelasi rasarit

Pe aceeasi banca

Tu doar sa vii

Sunt lucruri in mine, despre tine, pe care n o sa le aflii niciodata.

dor

Am gatul uscat

Si incerc sa rostesc cateva cuvinte

Si incerc sa rad

Sa sper

Sa rad

Sa rad

Mereu

Sa rad

Si vreau sa aud din nou

Aceleasi cuvinte

Mi e dor

Sa mi se impanzeasca ochii

De tine

Sa mi se limpezeasca ochii

Cu tine

Sa mi rada ochii

Cu tine

Sa nu mi planga ochii

De tine

Sa mi te arate ochii

Pe tine

Si parca simt un gol

Mereu

Inainte sa adorm

Si parca te simt mereu

In acel gol

Si nu mi spui

Nici ca vii

Nici ca ma lasi

Si mie iar mi e dor

Sa mi te vada ochii 

Sa ma strangi in brate

Mult

Sa stau in linistea ta

Pentru totdeauna

Sa mi dai linistea 

Din nou

Efemer se vrea a fi timpul

Ce nu il stiu a fi decat

O rana

Caci timpul insusi e rana

Ce nu vindeca

Doar trece nemilos

Si tu nu faci decat s astepti

Ca poate timpul

Peste timp

Va trece

Neincetat

Si te grabesti

Sa prinzi ultimul tren

De parc ar fi

Ultimul soare

Ce va mai rasari vreodata

Deasupra marii

Si nu vei sti ca 

Zi de zi

Va fi 

Acelasi timp

Si cand te vei gandi

Ca va fi trecut destul

Timp

Si tu esti inca acolo

Ca n ai avut curaj sa pleci

Nu vei mai fi stiut

Ca de cealalta parte

Eram eu

Asteptand sa apuna ultimul soare

Pe care tu l ai vazut rasarind

Pe malul aceleiasi mari

Si eu asezata pe aceeasi banca

Invelita de frunzele

Toamnei 

Ce mi s au prins prin par

Si ti vei adanci atunci

Picioarele si mai mult

In nisipul rece 

De inceput de toamna

Si capul iti va fi asezat pe genunchii

Scoicilor

Si ti vei plange lacrimile

Pana la epuizare

Iar de cealalta parte voi fi

Aceeasi eu

Neschimbata

Cu cativa ani

Asezati deasupra pielii

Si cand voi sti ca ai plecat

Ca timpul a sosit

Imi voi simti sangele

Cum pulseaza in tample

Si atunci voi sti

Ca a sosit momentul

Sa nu ma mai intorc

Pe aceeasi banca

In acelasi loc

Si ca va fi venit

Acelasi timp

In care vom pleca

Si ne vom revedea

La apusul aceluiasi soare

Pe aceeasi banca

Si vom fi inceput alt noi

Cu care parem a fi atat de

Obisnuiti

Dar pe care nu ni l vom

Mai putea

Aminti 

Vreodata

Pentru ca va fi trecut

Demult acelasi timp

Pana ne vom fi revazut

Vreau sa mi simt din nou talpile

Sub iarba umeda

De aprilie

Sa privesc cerul

Si domnului sa i cada cateva lacrimi

Ce mi vor spala obrazul

Vreau sa nu ma mai doara

Atunci cand, intinsa pe spate

Ascult melodia

Proprie mi dureri

Si vreau

Sa para doar un cantec la pian

Vreau ca glasul ei

Sa ma aline

Sa mi umple golurile

Si apoi liniste

Sa se opreasca tot

Vreau ca timpul sa mi mai

Ramana acolo

Unde imortalizez linistea

Unde aud cum imi umple urechile

Linistea

Multa, enorma

Deschid usa cu o miscare mecanica

Apasand pe o clanta veche

Cam cat mine de veche

Si mi intru in suflet

Dau intr o camaruta nu prea mare si ma asez in genunchi

E intuneric ce i drept

Asa ca mi aprind o tigara

Trag primul fum cu setea cu care as vrea sa ma las

Si privesc in jur

Atat de multa dezordine incat

Am uitat ce caut

Si plec

Ma asez pe acceasi banca

In acelasi loc

Si Astept, Astept, Astept

Inc-odata

Din nou aceleasi dureri

Interminabile

Din nou acelasi suflet

Ce pare a nu fi absolvit

De vina

Nici acum

Cand a crezut

A sperat

In mai mult

In mai bine

In mai frumos

Din nou aceleasi rani

Acelasi strigat

Un tipat scurt

Ce mi tiuie n urechi

Si o lacrima

Ce cade

Pe acelasi obraz batran

Batatorit de vreme

Caci timpul nu mai e de mult de partea lor

Si le a plecat si ultima speranta

In cautarea a ceva mai bun

Mai pur

Din nou aceeasi rasuflare

Parca acum mai grea, mai obosita

Ce i se adanceste intr un suflet

De mult uitat 

Intr un rastimp de vreme

Credea ca are tot ce si a dorit vreodata

Ca timpul s ar putea opri acum

Fara sa ntrebe, fara sa ceara

Ceva la schimb

Orice ar fi dat

Doar sa ramana

Macar putin

Putin mai mult, acolo

In acel moment ce se voia a fi etern

Dar "pentru totdeauna" pare

A fi prea mult

Cand ei tot ce si au oferit

N a fost de ajuns...

Cand unul e aici, 

Iar celalat acolo

Si nimic nu pare a fi impotriva

Doar ei doi

Asezati pe aceeasi banca

In acelasi loc,

La aceeasi ora,

In acelasi timp

Gandind la ce ar fi putut fi

La ce nu s a spus niciodata

Si acum cuvintele li se aseaza

Pe alte buze reci

Pe alte banci

Prin alte timpuri

Caci ei tot ce ar fi vrut sa spuna

Si au spus deja in gand

Si tot ce spera acum

E sa ajunga

Sa si mai sarute inc odata 

Pielea

Sa isi mai mangaie macar odata

Jumatatea

Sa se mai tina n brate iar

Sub acelasi cer ce il priveau odata

Fermecati

Ei nu mai vor decat o ultima atingere

Un ultim suflu

O ultima vedere

Sa se mai vada iar aceeasi

Sa si aminteasca iar se ei

Si trupurile lor sa si spuna acelasi

La revedere

Pe care si l spuneau mereu

Acum si inc odata

Inc odata...

atat de mult nu mai stiu

ce sa i mai spun, 

cum sa ma mai supun, 

cu ce picioare 

sa i mai ingenunchez, 

sa i mai strig, 

cum sa i mai calc infinitul, 

pe ce scari sa ma cobor 

mai jos 

sa ma vada tot mai 

de sus..

atat de mult nu mai stiu 

sa i mai cant numele, 

sa i mai versific starile, 

sa i spun cum il iubesc, 

cum sa i mai urmez pasii, 

cum sa ma modelez 

dupa scrisul lui..

atat de mult nu mai stiu 

cum sa l mai privesc, 

sa l mai fac sa ma vada 

cum il vad eu, 

sa i mangai ochii, 

sa i impreunez corpul meu il al lui..

am uitat, 

m a uitat, 

a uitat ca a plecat de mult 

de langa mine 

si nu s a mai intors 

niciodata intreg, 

dar eu ma multumesc si cu atat, 

osciland arar intre el si el..

sa mi fie si destin 

si soarta 

in acelasi timp.. 

sa stau iar langa pieptul lui 

ce ma ngrozeste cu atata dragoste, 

sa i sorb din nou iubirea 

ce mi ascunde, 

sa i aflu iar durerile, 

sa mi planga n brate 

a dragoste 

si

dor 

el a uitat..

Tarziu

As vrea sa fabulez din nou

O simpl-atingere

Mi ar fi de ajuns

Sa ti spun iarasi "iubitule"

Cu aceeasi ochi

Ce mi i vedeai parca mereu

Intaia oara

Si nu te saturai sa ii privesti

Eu, lacoma, voiam doar sa nu doara

Mi ai spus ca soarele apune

In ochii mei

Si ca e simpla nepasarea

Dar nu mi ai spus ca 

Intr o buna zi

Tu vei pleca 

Si mi vei lua fara sa stii

Pana si rasuflarea.

Eu te am privit ca altadata

Cu aceeasi ochi,

Dar parc-acum nu i mai

Recunosteai

Nu i mai voiai a fi ai tai

Nu mai vedeai in ei nimic

Iti devenisera straini

La fel ca restul, anonimi

Si mi mai sopteai

Intr un tarziu al vietii noastre

Ce il stiam mai mult nespus

Ca tu vei fi acolo ne-ncetat

Indiferent, 

doar dupa ce s a stins in noi 

si ultimul apus

Dar cand a noastra noapte a sosit

In pragul sufletului meu

Mi ai spus ca nu mai calci

Oricat ar fi acum de greu,

S ajungem iar in acest loc

Sa fim din nou

Aceeasi muritori,

Sa nu ne mai privim

Decat intr un tarziu

Mult prea tarziu

Si cand va bate ceasul

Ora mortii

Sa stii, iubitul meu

Eu te voi astepta

Voi fi-mbracata in emotii

Tu doar sa tremuri cand ma vei vedea

Mereu aceeasi, 

Dar fara a te intreba

"Noi doi vom fi aievea?"

Întinsa pe covorul sufletului

Imi ascult liniștea

Deplina

Ce ma domina

De a întregul

De cand ai aparut

E destul de toamna

De cand ai plecat

Dar tin cu înverșunare

De gândul

Ca intr o zi vom fi

Din nou doi

Imi simt fiorii

Cum imi umplu

Corpul

Cand iti vad sufletul

As vrea sa te contemplez

Sa ti pictez in ulei toate

Imperfecțiunile

Sa ma lași sa te descriu

Ma așez pe genunchi

Si mi cant 

Adesea toate gândurile

Ca un cântec de leagăn

Înainte sa adorm

Căci e vorba despre tine

Mereu înainte sa adorm

Si gânduri ce nu mi dau pace

Niciodată 

Poate intr o alta viata

Vom fi din nou doi

Sau poate aveam nevoia

Lancinanta de a ne simti despărțirea

Aproape 

Ca sa știm ca vom fi doi

Azi cerul e soare

Si soarele meu a devenit stele

Căzătoare

Imi tresare aberant

Un amalgam de sentimente

Ma aduce aproape

De tine

Si ma uita acolo

Valsul pe care ma purtai 

In brațele tale

Si te rugam

Sa nu ma lași sa cad de la atâtea

Emoții 

Ca in sfârșit te am gasit

Si atât de multă

Fericire mi e imposibil

Sa ti descriu acum

Poate cand imi voi pleca

Din nou capul deasupra 

Pieptului tău

Voi sti sa ti

Răspund ce înseamnă

Cu adevărat fericirea

Si cand ma vei fi întrebat

A cui am fost in tot acest

Timp ce pare interminabil

De mult, de greu

Eu doar iti voi privi

Ochii in care se întrevede

Marea mea

Si vei sti

Ca am fost a ta

Mereu si pentru totdeauna 

Atat de

Multă liniște

Inca adorm dedesubtul aceluiași copac

Unde ne-am întâlnit pentru prima data;
Încă ma scald in aceleași lacrimi;

Încă imi promit amintiri cu tine.

Ma trezesc ca din vis

Si mi-e teama sa nu-mi sufle cerul

Deasupra pomeților altceva

Decât numele tău.

Am fost îmbrăcată frumos azi;

Am fost îmbrăcată cu tine.

Dar au murit prea multe stele 

Pentru a ne putea regasi in același gand.

Azi mi-ai pasit pe iubire 

Si nu spre, cum s-ar cuveni.

Azi m-ai lasat.

Maine ma iei.

Ieri...

Au plâns îngerii cu mine

M-au spălat de păcate
Si m-au lăsat in liniște

Sa te ador.
Sa te contemplu.

Atâtea dureri ai curmat 

Si atâtea noi răni ai deschis

Încât mai pot privi 

Pământul doar ca pe o mâna de lut

Ce se lipește necontenit de 

Atâtea picioare rămase in anonimat,

Atâtia ochi ce nu se mai deschid 

Încât norii fug de deasupra lor,
Iar sufletul însuși le e una cu adâncul.

Dar cand adie sunetul vocii lui

De ce-mi mai trebuie vântul 

Sa-mi atingă lobul urechii?

Ca sa te trezesti din visul

In care el cu atâta beatitudine 

Te sculptează intr-un zid,

Ca Manole pe Ana;

Si te uita acolo..

Oameni

Oameni asteptanzi.

Oameni asteptand.

Oameni asteptati.

Pășesc pe asfaltul ud fara sa stiu daca mai trec
Sau am rămas încă lângă tine
Imi foșnește parul si ma spală ploaia
Sub adierea sfânta a vântului
Ce pare a mi lua dorul de tine
Si calc inevitabil pe același drum
Pe care ai fi călcat si tu
Daca ne am fi avut
Numai pentru a mi aminti
Cum am fi putut fi doi
Si n am fost niciodată

Mirosuri anonime imi putrezesc
Sub pleoape si vad atâția triști
In juru mi încât ma tem
Ca voi fi una cu ei

Eu ploi multe pana a te intâlni
Si ținându ma de mâna vântul
Ma așez pe aceeași banca
Sa privim același cer

Acolo, aici

Ma uda doar ploaia
Ochii nu... Voiam sa mi curat retina de imaginea ta
Însă ma refuza, cum o face de obicei
Imi da de inteles
Ca n ar mai avea ce sa poarte tatuat atât de mândra
Si ca ar deveni o obișnuita atingere a soarelui
Fara tine in ea

Ii cer sufletului sa te împacheteze si sa ti
Pună funda
Sa te regăsești cand te vei cauta in mine
Dar nu...
Esti prea perfect pentru a te distruge cu câteva
Dungi imperfecte, la linie
Iar tu nu...

Cand in sfârșit imi fac curaj sa mi pun picior
Peste picior
Sa mi acopăr pielea de la atâta ploaie
Si sa las in loc de lacrimi
Sa ma ude ploaia
Imi spune sufletul ca l doare
Ca vrea sa te plângă
Dar ca nu vrea sa pleci

Moment banal: 23:16, sângerândă, pe treptele sufletului tău, meu...

Simt cum ma furnica obrajii de la
Șiroaiele de lacrimi
Ce prea blânde
Neașteptat de reci
Te plang
Si te lasa sa pleci
Sa mi desenezi curbe pe piele
Si sa pleci

Instinctual, te sterg cu mâna mea
Mult prea bătrâna, mult prea lipsită
De atingerea ta

Si ma reneagă tot, ma reneagă
Tot

Căci ti am curmat dorul ce
Prea tare apasă
Al meu suflet
Făr de a sti
Ce furtuni ai declanșat in mine
Si ce ziduri de neclintit ai ridicat

Încât ma întreb cum voi mai fi oare
Capabilă sa mi mutilez încă odată trupul
Pentru un alt noi...

Si cum colcăie strada de oameni, de trupuri
Flămânde de atingeri
Si eu privesc la tine
Tot ce nu găsesc in ei
Si tu privești la mine
Tot ce găsești in ea...

Căci m ai uitat prin zilele acelea
Si nu te ai mai intors
Sa vezi daca
Încă mai respir aerul pe care mi l ai lăsat
Sau am murit de mult

Imi așez capul pe lacrimile Domnului
Si plângem împreuna
Imi e cel mai usor sa plang lângă El

Sa simt picurii albaștrii cum se impregnează
In pielea mea
Ca mi spală trupul
Ars de la atâta soare
Ce pare a nu se mai opri
Din a ti răsări in suflet

Iar cand in sufletul tău răsare soarele
In al meu apun de mult alte lacrimi
Apun de mult ale vorbe
Rostite in melancolia
Unei iluzorii iertari a sinelui

Alte priviri ce ma considera nebuna
Alte suflete ce stau plăpânde
Între noi
Maturizate de nemiloasele etape
Ce ne sunt date a trai
Acum

Si nu mi lipsești decât cum ii lipsește
Pamântului ploaia pe timp de seceta
Si marii soarele pe timp de iarna
Si orbului vederea
Si surdului auzul
Nu mi lipsești decât atât

De mult mi e dor...

Acolo

Acolo unde copacii surzi
Imi vor îneca liniștea
Si zilele se vor afla pe al tău nume

Acolo unde inima va înceta sa bată
Si soarele să-mi mai înghețe
Din el voi desena pe degete apusul

Acolo unde nici glasul nu mai poate ajunge
Si unde-mi desenezi cu pietre iubirea
Noi tot ne vom numi, aievea, nemurirea

Acolo un' te vad mai pur ca nicaierea
Si tot imi scrii si-mi ceri adesea
Un vals al veșnicului ceas

Acolo de aproape cand te simt
Si din sudoarea frunții ce-ți așteaptă
Eterna sărutare dulce, a vanului nesoapta

Acolo intr-un amalgam nespus
Unde cuvintele nu imi pot spune
Si liniștea nu poate auzi

Acolo unde ma durea nespusul
Si o durere ce voia sa plece
Tu egoist țineai sa-i spui ca e a ta

Acolo cel dintâi sărut
Dorit de ani lumin-a fi iertat
De a mea piele prea senina

Acolo tu ce-mi esti acum si scrisul
Sa ma aștepți cu calde mângâieri
Căci vin cu neștiința si-n suflete dureri

Acolo tu ma scalzi de gânduri efemere
Si-mi dai puteri sa strig
Prin tine sa imi pun cununi pe piept

Acolo ma vei aștepta
Iubit a toate purtător
Sa-ti sting vibrarea caldului arătător

Acolo te voi astepta
Să-mi iei de sub suflet
Tot răul ce se cuibărește-n mine

Acolo unde toate visele te vor numai pe tine
Si lacrima te cere in nestire
Unde bătaia venei ma va stinge iar

Acolo-n depărtarea prea apropiată
Si unde te astept ca-n ceasul de apoi
Să-mi fii si cer si pururea icoana

Acolo unde luna întâlnește soarele
Si-apusul răsăritul
Si eu pe tine, tot acolo

Si tu pe mine, niciodată...

Uite, primăvara înfloresc cireșii
Ma obișnuisem sa înfloresc si eu
Atunci lângă tine
Acum lângă mine

Orice ar fi
Eu sunt aici
Eu ma distrug, eu ma aduc
Inapoi acasa
Unde mi-e cel mai bine
Si chiar dacă nu mi-e uneori
Ma fac să-mi fie

Căci tu nu ma mai ai demult
Căci eu ma venerez acum pe mine
Si numai pe mine
Aievea
La orice ceas
Căci doar eu am fost lângă mine mereu
Indiferent de ce am spus
M-am luptat cu mine
Pana s-ajung aici
Unde sunt
De unde pot scrie

Eu ramân eu
Indiferent de timp
Ramân cu mine
Indiferent de timp
Căci va durea încă pe-atât
Sa ma pierd
Și-apoi sa ma caut iar
Căci eu ramân eu

Indiferent de timp