Inca adorm dedesubtul aceluiași copac

Unde ne-am întâlnit pentru prima data;
Încă ma scald in aceleași lacrimi;

Încă imi promit amintiri cu tine.

Ma trezesc ca din vis

Si mi-e teama sa nu-mi sufle cerul

Deasupra pomeților altceva

Decât numele tău.

Am fost îmbrăcată frumos azi;

Am fost îmbrăcată cu tine.

Dar au murit prea multe stele 

Pentru a ne putea regasi in același gand.

Azi mi-ai pasit pe iubire 

Si nu spre, cum s-ar cuveni.

Azi m-ai lasat.

Maine ma iei.

Ieri...

Au plâns îngerii cu mine

M-au spălat de păcate
Si m-au lăsat in liniște

Sa te ador.
Sa te contemplu.

Atâtea dureri ai curmat 

Si atâtea noi răni ai deschis

Încât mai pot privi 

Pământul doar ca pe o mâna de lut

Ce se lipește necontenit de 

Atâtea picioare rămase in anonimat,

Atâtia ochi ce nu se mai deschid 

Încât norii fug de deasupra lor,
Iar sufletul însuși le e una cu adâncul.

Dar cand adie sunetul vocii lui

De ce-mi mai trebuie vântul 

Sa-mi atingă lobul urechii?

Ca sa te trezesti din visul

In care el cu atâta beatitudine 

Te sculptează intr-un zid,

Ca Manole pe Ana;

Si te uita acolo..