eu plou, tu ploi

camera se rasfira printre ganduri. sunt eu si patul. perpendiculam podeaua si ne incolacim intr-insa. ma cearta pasul si-i supun slovele. martirul nu-si schimba ninsoarea in locul saruturilor mele. se-nconjoara in alb de goliciune si ma tresare in petale de trandafir ros. pasesc pasul. ne intretaia calea un bigudiu ce alerga nebun sa-mi increteasca durerea. pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru a-i murdari asternutul era eternitatea. lumina difuza a petalei de soare imi unge sufletul cu miere si-mi da sa mestec o clatita. imi frange tibia c-un fulg iesit din perna stravezie. cad in genunchi, si-mi rog. din dor de par balai ma cauta cearsaful sa-l strang, ca pe o rufa si sa-l improsc cu apa. imi adun genunchii cu tot cu articulatii si-mi pun corpul in capul oaselor. trosnesc pomii saditi in suflet si tu nu-mi esti iubire, viato. adun pas cu pas si calc in nemurire. inchid oblonul si-mi pun bentita alba. nepatata de vre-un fulg de argintar. imi ridic pasul si cu sufletul frant in gratiile inchisori ma desprind. degetul mare atinge frigul in dungi pietrificate de cenusa din om pur, copil. mi-a intrat in sange. desprind oasele si i le asez patului pe piept. moment banal. ochii ii tin larg inchisi si ma cearta ca il vad prin por micut de piele proaspata. asez ramasitele trupului, ating mana cu mana, geana cu geana.

suflet, strange-mi corsetul pan' la sufocare, il am pe el sa-mi strige dorul.

arunca-mi, devreme, in tarziu, si stropul de ceai.

ce-ai? de menta, rogu-te