In timp ce fumul roieste in plamanii mei si se infrupta cu viata ce, paradoxal, ar dainui in mine, licare sperana. Speranta ca undeva, candva, moartea imi va fi din nou tata, mama, iubit, sora, frate. 

In timp ce cuvintele se rasfrang asupra timpanului meu insangerat, privirea luminii ma vrea, ma cheama, ma adora. Adora autodistrugerea nonsalanta ce pare a mi se cuvine. 

In timp ce privirea atenta ma curteaza, ma indoctinez. Indoctrinez credinte de sine, de supraeu, ce atenueaza sinucideri. Atenueaza mangaieri. Atenueaza “niciodata”. Dar nu atenueaza dureri. Carnale, psihice, lumesti.

In timp ce ochii tai ma venereaza, ai mei ma plang. 

In timp ce sufletul tau ma adora, al meu nu mai exista.

In timp ce vocile din tine ma contempla, ale mele ma reneaga.

In timp ce tu vrei sa fiu plina, eu sunt seaca. Fara miez, fara inceput, fara sfarsit.