O camera goala, rece, peretii gri, semiobscuritate.
Eu, intreaga, intinsa pe jos. Asteptand. Tot timpul asteptand.
Nu vine nimeni. Rasuflu usurata. Sunt in siguranta.
Nemiscata.
Se deschide usa. Intra un el. Se apropie. Inchid ochii. Nu spun nimic. Asteptand.
Ma priveste de jur imprejur, ma masoara cu pasii, ma adulmeca curios.
La inceput se aseaza langa mine, pe spate. Respira. Respiram impreuna, pare ca vom respira un timp impreuna. Ma tine de mana. Il las. Un timp. Se plictiseste in linistea mea.
Se ridica in capul oaselor si incepe sa ma cerceteze. Ma dezbraca. Ma admira. Ma venereaza. Apoi se plictiseste. Din nou. Nu-i mai e indeajuns ce vede, ce simte. Vrea sa ma aiba cu totul.
Imi diseca parti din mine. Incepe sa-mi caute sub piele ramasite, sa vada daca poate lua mai mult. Tac.
Intra pe sub pielea mea. De parca i-as apartine cu totul. Nu e indeajuns. Nimic nu e indeajuns. Imi calca pe sub piele cu grija, in speranta ca va gasi si mai multe raspunsuri. In clipa in care nu mai gaseste nimic, isi incalta bocancii si umbla prin mine.
Isi pune pe buze cuvintele cele mai dure, cele mai infricosatoare pentru mine si atunci ma sperii. Atat de tare incat nu mai pot sa ma impotrivesc. Imi despica craniul si ajunge la cel mai de pret lucru al meu.
Si cauta, cauta, cauta. Si ia, ia tot ce gaseste. Nu vrea sa lase nimic neatins.
Nu am putere sa ma razvratesc.
Dupa ce imi murdareste fiecare parte din mine, mai trece odata, sa se asigure ca nu lasa nimic in urma.
Pleaca.
Raman nemiscata.
Cu o rana deschisa din crestet pana in talpi.
Despicata de o iubire.
O alta iubire.
Transfigurata.
Infricosata.
Ranita.
Asteptand.
Eu, in jumatati, intinsa pe jos. Asteptand. Tot timpul asteptand.
Nu vine nimeni. Rasuflu usurata. Sunt in siguranta.
Nemiscata.
Se deschide usa. Intra un alt el. Se apropie. Inchid ochii. Nu spun nimic. Asteptand.
Ma priveste de jur imprejur, ma masoara cu pasii, ma adulmeca curios.
La inceput se aseaza langa mine, pe spate. Respira. Respiram impreuna, pare ca vom respira un timp impreuna. Ma tine de mana. Nu-l las. Mana mea nu mai vrea sa se deschida din nou.
Pare ca intelege. Se ridica si ma priveste de jur imprejur. Pare ca intelege. Incepe sa-mi mangaie ramasitele corpului, parca cu dorinta de a le suda, din nou, impreuna.
Doare. Respir. Spune cuvinte frumoase, imi mangaie auzul. Incearca sa-mi linisteasca durerile. Dar nu-l cred.
Continua, curios, sa ma cerceteze. De parca n-ar mai fi fost niciodata martorul unei nedreptati. Meticulos, incearca sa-mi aseze rana cu rana la locul ei. Incearca sa ma vindece. Incerc sa-l cred.
Se mai urca cu bocancii din cand in cand pe mine, dar nu atat de des. Atat de des incat sa fie sigur ca nu pierde, ca nu ma pierde.
Ma priveste in ochi si ma alina cu fel de fel de vorbe pe care sufletul meu isi dorea de mult timp sa le auda. Incerc sa-l cred.
El redeschide rana.
Din crestet pana in talpi. Despicata de o iubire.
O alta iubire.
Transfigurata.
Infricosata.
Ranita.
Asteptand.
Eu, intinsa pe jos. Asteptand. Tot timpul asteptand.
Nu vine nimeni. Rasuflu usurata. Sunt in siguranta.
Nemiscata.
Se deschide usa, intra lumina. Intra el. Se apropie. Inchid ochii. Nu spun nimic. Asteptand.
Ma priveste de jur imprejur, ma masoara cu pasii, ma adulmeca curios.
Se aseaza langa mine, pe spate. Respira. Respiram impreuna, pare ca vom respira mereu impreuna. Ma tine de mana. Il tin de mana.
Rasuflu usurata. Sunt in siguranta.
