femeia aceea.

fusese invitată la o cursă de cai, numai că era diferit, acum ea trebuia să fie unul dintre ei. îmbrăcată de gală, purtându-şi tocurile veşnice cu toc de peste 15, alerga confuză. la fiecare firicel de nisip se împiedica şi-şi julea genunchii. nu practica de drag acest sport, însă pretindea că da, cu toate astea, mânerul genţii aplicat pe pielea-i măslinie, se rătutea spre şoldul bine conturat. nu pronunţase nimic, doar îşi muşca buza de sus, atârnându-şi gândurile peste umăr. pretindea că se afla într-o altă era unde tocurile sunt făcute pentru a călca lumea-n picioare, nu pentru a se afunda în nisipul ce părea c-o acoperă. măştile costisitoare pentru care făcuse atâtea economii se impregnaseră în colbul înăbuşitor nemaifiindu-i de folos. dar continua, pentru ea nimic nu era imposibil, nici măcar joaca de-a caii. se menţinea pe primul loc, aşa cum fusese obişnuită, cu toate că nările-i erau înfundate, gura uscată, iar genuflexiunile pe care le făcea înainte şi-napoi păreau să strige: "Stop!". nu-şi dorea decât să-şi înfrupte auzul cu aplauzele şi respectul celor ce-o priveau, ridicându-i fiinţă-n slăvi. ea, cea care nu se folosea decât în scopuri bine conturate, ajunsese acum una cu omul de rând şi tot nu voia să renunţe. închizând ochii îl văzu pe el şi muza-i fu şi mai prăpăstioasa. îl văzu târându-se la picioarele ei, implorând-o să-i accepte coatele pe masă şi buzele pe ale sale, dar în zadar. umilinţa lui fu şi mai mare când văzu că tocul cui atinge buza de jos a altui bărbat şi nu a lui. i-ar fi suportat oricâte toane prost regizate, orice gest făcut în inutilitate, însă refuză. dori să-şi continue cursa ca şi cum ar fi alergat spre mai bine, spre mai multă fericire, spre viaţa pe care şi-o dorise. îşi amintea doar trădarea şi cum cu lacrimi îşi îneca sufletul, fără a avea colac de salvare, fără ca el să facă un pas să stingă marea. acel bărbat cu care şi-ar fi împărţit fericirea, pentru care se ruga să-i fie bine era acum doar nisipul peste care călca învingătoare cu toată greutatea suferinţei sale. căci ea nu era decât de 1,58 şi 46. cu ce forţă să acţioneze dacă nu cu cea cu care a fost sculptată Ana lui Manole? perfecţiunea pe care o simţise atunci când o zidise-ntre coasta şi inima lui era că va fi în el pentru totdeauna, aşa cum îşi dorise.