8:00

Sunt putine femei care nu vor sa sufere din dragoste. Majoritatea dintre noi suntem lipsite de coloana vertebrala in iubire, cel putin in primii ani. Ne articulam la fiecare vorba si managiere venite din partea celui venerat si refuzam sa ne dam seama ca nu ni se acorda aceeasi atentie, aceleasi vise..refuzam si ne daruim prea integral, prea fara masura. Uitam adesea sa ne punem in balanta cu cel de langa noi, sa vedem a carui iubire cantareste mai mult. Si atunci ne pierdem. Ne pierdem de noi insine, ne autocorectam la fiecare cuvant ce il deranjeaza pe el. Si din acel ceas el devine EL. Si e catastrofala prabusirea in absenta coloanei vertebrale, dar ne e dat sa ne pastram principiile, sa ne urmam cusurul vietii fara compromisuri, fara ore pierdute in singuratate..insa pierdem din ce in ce mai multe. Incercam sa ne dam seama unde ne-am pierdut si incepem sa ne cautam absent printre florile primite ieri, printre teancul de scrisori ce asteapta inca nedeschise, poate, poate, ne-am ratacit pe acolo. Si nu ne gasim..atunci ne dam seama ca nu mai avem pe cine sa iubim si ii oferim tot amalgamul de sentimente celui de langa noi. Si-i dam tot..de la suflet pana la ciorapii din picioare si nu mai ramanem cu nimic..ramanem fericite ca am incercat..sa nu ne pastram iubirea doar pentru noi. Si suntem alungate goale, printre nisipuri uscate, printre deserturi cu multa apa. Si ne cautam iar si iar. Si cand ne dam seama ca singurul loc unde nu ne-am cautat este sufletul lui, nu-l mai gasim pe EL. In disperarea nonsalanta ne pierdem lacrimi, dureri, zgomote, batai si cand il gasim EL e fericit asa cum nu mai fusase niciodata, atat de fericit incat, cand il privim nu-l mai recunoastem, iar noi il stiam atat de bine, stiam ce vrea inainte sa vorbeasca.. Si cu sila ce-o simti pe patul de moarte, cu gandul ca esti doar o simpla muritoare, te apuci sa cauti.. Ii cotrobai sufletul cu mirarea unui inceput de viata, si gasesti nimicuri, amoruri tarzii cu femei ieftine si te ingrozesti cum de ai putut sa iubesti un asemenea om..dar nu renunti..si cand in sfarsit te gasesti, te stergi de praf. Atunci e momentul cand iti dai seama ca tot ce mai ramasase din tine erau doar promisiuni apuse, stinse in lumina soarelui.. Te asezi la loc, multumesti, iti iei la revedere si pleci. Si-atunci promiti din nou ca n-o sa mai vezi lumina diminetii alaturi de un barbat, nici macar alaturi de barbatul vietii tale, c-o sa trezesti in tine doar sentimente sumbre, lipsite de orice iubire. Si sentimentele-ti par asa palpabile incat te crezi. Iar EL devine el.. Dar ti-e prea greu sa-i spui adio..