CUNUNI


E vorba că-n zilele în care sunt departe, iremediabil de altfel, nimeni nu-mi leagă la cap eşarfă albă pentru a le da de înţeles celorlalţi că sunt moartă. Sunt moartă în întregime, fără să-mi pese că  m-am jertfit cu nonşalanţa care a împins-o pe propria-mi mamă să copuleze, să-şi stoarcă pântecul timp de 9 luni de zile pentru a mă crea. E ca o metamorfoză incomensurabilă, de o gravitate pe care o poate înţelege numai pământul călcat de piciorul unui nou-născut. Căci m-am reîncarnat din nefiinţă, din vanul care mă trudea zilnic înainte de el.

În astfel de momente, îmi aşez, rezemată de capul podului, picioarele în apa mării şi suflu în ea pentru că mă arde

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"mi te-ai dat integral"