Cand cineva iti vorbeste, il ai in fata, gura se schimonoseste sa rosteasca cuvinte si vezi cum ies si in loc sa te patrunda se disociaza. Tu esti ca un zid prin care nimic nu trece, se disperseaza fraze, propozitii, se impart si te ocolesc, nimic nu ajunge la tine. Intorci capul in stanga si in dreapta, frenetic, sa prinzi ceva, sa adaugi inca putin material de lucru in sinapse dar nu te poti misca, esti inert. Si vezi litere cum fug haotic de tine, cum se rastoarna de parca ar vrea sa-ti faca in ciuda ca nu le prinzi intelesul. Si te superi si incerci sa te gandesti, dar gandurile sunt haotice si fata e animata de o mimica prost aleasa momentului. Te uiti fix in ochii celuilalt incredintandu-i intelegerea ta, in timp ce esti blocat, dar derapezi prin amintiri si alte vorbe, mai mult nespuse. Zambesti sau plangi. De cele mai multe ori zambesti. In putinele momente in care plangi, lacrima, desi sudata de obrazul tau, te doare, parca se desprinde de pielea ta si ii simti greutatea. Iti place, dar te sperie, te sperie cat de mult poate fi totul. Si apoi sub forta gravitatiei cade, dar nu o auzi. Tot ce auzi e inceputul si sfarsitul. Sfarsitul iti rasuna mult timp in urechi, e ecou, ecou, ecou. E vocea acolo, care nu-ti da pace, pe care o vezi, o gusti, o mirosi, iei tot din ea si inca mai vibreaza sub atingerea timpanului tau. Si cuvintele celuilalt continua mult timp sa treaca observate pe langa tine. Prin tine trece doar ce-i suferind din celalalt. 

Nu te iubesc…eu te adio…

                Nu am îndeajuns încât să ne descriu…nu găsesc motiv mai întemeiat încât să-mi pronunț uitarea, nu știu în ce măsură să mai fiu ce nu sunt sau ce sunt, nu înțeleg, așa sunt, sau nu sunt…EU? Mă reprim, îmi aleg cuvinte pentru a mă detașa de tot ce există și mai ales de ce nu există, îmi aprind dorințe pentru a le reprima ulterior…totul ca să îngrop, totul pentru a nu mai exista…mă acuz pentru a-mi găsi scuze, mă tem pentru a nu face rău, nu mă găsesc oriunde m-aș căuta, mă urăsc, mă urăsc, mă urăsc…și mai târziu? Mă urăsc din nou…sunt eu? Sau sunt tu? În ce mă găsesc? În ce m-am uitat? Unde mă uit acum? Unde mă uiți tu acum? Spre ce mă îndrept? Unde mă poartă pașii? Acum mai exist? Am existat de mult? Mă las? Mă părăsesc pe mine? Sau mă regăsesc pe mine? Spre ce mă îndrept? Îmi este cineva calea? M-am pierdut? Cu adevărat m-am pierdut?

                Am încercat să găsesc…momente, cuvinte, stări, apropieri, depărtări, ceva…orice, un ultim…să pot să scriu fără să gândesc…să mă absorb, să mă cuprind, să te cuprind, să ne cuprind…te-am găsit, oare? Te-am înțeles, oare? Te-am ascultat, oare?

                M-ai văzut? M-ai simțit? Te-am văzut? Te-am simțit? A fost un vis? E un vis? Ne-am regăsit? Ne-am căutat?  Sau am fost noi? Suntem acum fără noi? Sau am fost fără noi? Suntem acum fără noi? Sau suntem mai noi ca niciodată? Mă vezi? Mă simți? Mă îmbrățișezi? Ești aici? Ești aici? Ești aici? Ne-am părăsit împreună? Am convenit? Am fost tu, oare? Am fost eu, oare? Ai auzit? M-ai auzit? Te-am auzit? Te-am ascultat?

                Mă mai întrebi în gând? Te mai întreb în gând? Am înțeles? Te-am înțeles? M-ai înțeles? Ești tu? Sunt eu? Mă strângi în brațe? Te țin strâns? Ai vrea mai strâns? Nu e de-ajuns? Sunt îndeajuns? Ești îndeajuns? Te completez? Mă completezi…Mă lași și tu? Te las și eu…Cine-a greșit? Cine n-a spus? Cine a spus? Am fost eu prima? Ai fost tu primul? Am înțeles? N-am înțeles?

                Ai apărut? Ai dispărut? Vom mai răspunde? Noi vom mai fi? Te înțeleg? Nu te-nțeleg…Nici chiar acum? Poate acum?

                Ne-am abătut? Suntem la fel? Mă vei ucide? Te voi ucide? Nemuritori? Doar noi? E tot ce simți? Îmi vei da mai mult? Eu vreau mai mult? Te vreau cu totul…

                Tu mă mai vezi? Tu mă mai crezi? E tot în noi? Ne regăsim acolo? Ne revedem acolo?

                Tu mă mai vrei? Eu te mai vreau? Sunt eu? Ești tu? Ești din nou…tu? Sunt din nou…eu? Ce înseamnă? Ce nu înseamnă? Ce suntem? Ce nu suntem? Mă mai aștepți? Te mai aștept?

                Te vreau? Mă vrei? E gol? S-a umplut deja golul? Cu ce? Cu cine? Unde? Noi?

                Ești tu? Ești tu…

                Sunt eu? Sunt eu…

                Mă faci să mă simt ca și cu aș fi TOT într-un amalgam de nimic…

                Mă înspăimânți și…și mă distrugi…

                Ne place…Ție-ți place…mie-mi place…

                Ne-am regăsit…

                Acum…

                Ne-am regăsit…

                Într-un adio noi ne-am regăsit…

                Și e sublim…E tot…E tot ce n-am sperat…tot ce n-am așteptat, tot ce n-am prevăzut…

                Ne-am regăsit în ultimul cuvânt al morții…În tot ce nu există și pulsează-n noi…

                Ne-am regăsit într-un adio, nu în te iubesc…

                Nu e sublim?

                Nu e ceresc?

                Te știu? Mă știi? Într-un adio…Ne regăsim…

                Nu te iubesc…eu te adio…

            Am sufletul uscat, gol, încerc să tastez frenetic în ireal.        

Încerc să ne scriu, să rămânem impregnați, să nu ne pierdem.

            E amalgamic și mâinile-s de plumb, iar degetele, degetele-mi scapă.

Mă fredonez haotic, gând în gând, căci doar în gând mai vrei la mine.

            Tatuează-mă pe retină, doar astfel voi muri odată cu tine.

Eu iar nu știu să înțeleg ce-mi spune mintea și cum îmi joacă neuronii încolăciți.

            Și doar, doar m-oi regăsi în acel ultim.

Am obosit să merg de colo-colo, să alerg cu aceleași picioare, să spăl același păr.

            Aș vrea o doză de culoare și, iată, o cicatrice se desface.

Dar nu-s poet, nici vreun reprezentat al legii, sunt doar un biet, un biet ciclu de ne-nțelegeri.

            Ce-am vrut să spun? Nimic nu sunt.

Când mă voi despica de piele, putea-voi oare să gust din carnea proaspătă?

            Și dacă nu, e-n van toată osânda noastră?

Eu înțeleg nimic, nimic nu mă-nțelege.

            Voi spune oare tot ce simt?

Când spun ca mint?

            Vă veți juca cu mine? Mă veți fi personificat deja?

Eu sunt nimic, nimic nu e cu mine.

            Am obosit.

Te-aș mai trăi puțin, dar nu mă lași.

            Nu sunt nici da, ca să-l afirm pe nu.

Ne mai privim pe noi și-apoi ne transformăm în scrum?

            Eu, tu mai rămâi puțin.

Mă presar agale prin locuri fără drumuri, dar tu faci cale întoarsă.

            Nu mai vrei a mă urma.

Ultimatum

Ascult cum mersul din departe

Sfasie spatiul infinit

Si ma indrept iar catre moarte

Unde mi-e trupul linistit.

Privesc altaruri injghebate

In ochii celor ce acum se-nchina

Si le ofera demonilor nestemate

Fara a-si asuma un strop vina.

Ma-neaca zgomotul de fiara

Ce-l venerati si la apusuri

Si-mi amintesc de-acea povara

Ce sta ascunsa printre scripturi.

Ascundeti-mi acum si hrana,

Ce-o inveliti sublim sub piele,

Lasati in urma numai rana,

Cosciugului meu de nuiele.

Afunda gandurile intr-o carte,

Deschisa de intaiul chin

Promite-i, simplu, a mea moarte

Eului meu, un clandestin.

Nu mai negati pacatul de a fi,

Priviti in jur la tot ce nu mai este,

Si spuneti ultimul amin,

Inspre-ale cerului ferestre.

Dezleaga-ma de trup,

Fa-mi legaturi cu lumea,

Si-ngroapa-ma-n vazduh

Sa plang amarnic luna.

Iarta-mi pacatul de-a trai,

Fii cel ce nu m-asteapta

Si striga-ma in reverii

Cand eul tau iar ma reneaga

Asculta-ma cand nu iti spun

Atinge-ma-n visare,

Si lasa-ma sa-ti mai apun

Cand se va stinge-o lumanare.

Mai lasa-ma sa plang o data

Sperand ca n-o sa mai rasar,

Pe-a mortii tale treapta

N-o mai fi cale sa apar.

Si nu-mi privi doar ochii goi,

Hai, canta-mi nepasarea

Caci n-avem cum a nu fi doi

In umbra ce-mi urmeaza calea.

Caci iar pierdut-am tot

In disperarea mea desarta

De-a nu lasa al tau potop

Sa ma transforme intr-o stearpa.

Iar cand a mea dezamagire

Te va strivi de-a-ntregul,

Tu cauta-n a mea nestire

Slova ce-ti va rosti eternul.

Eu vreau sa nu ma mai cunosc

Iar tu ma stii de-a-ntregul

Si cand cu disperare ma-njosesc

Imi cauti nefirescul.

Iti sunt iubita, amanta si sotie,

Iar cand din suflet spui sa plec

Iti sunt firescul agoniei.

Oda

Iubitul meu, satul de toate,

Incununat de greul pamantesc,

Apune astazi a ta moarte

Si-ti cade totul prea firesc.

Iubitul meu, plin de mandrie

Schimbat de rana omenirii,

Te-asezi aproape de mizantropie

Cerand finitul nemuririi.

Iubitul meu, plin de pustiu,

Impovarat de anii vietii,

Mai scrie-ne “sa nu mai fiu”

In loc sa cauti noi directii.

Iubitul meu, cel imbracat in om,

Neantul te asteapta

Cand vei distruge ultimul atom

Din viata ce-o consideri stearpa.

Iubitul meu, impovarat de tine

Priveste toate ce-s in jur,

Si n-alunga ce-ti apartine

Cand stelele desarte te-nconjur.

Iubitul meu, cel atotstiutor,

Nu-ti sterge urma tot mergand,

Ci pleaca-ti ochii spre acel vizor

Unde te-asteapta ea razand.

Iubitul meu, ascuns in nepasare,

Canta-ti in versuri doar durerea

Si nu lasa lumea sa iti presare

Gandurile ce nu aduc uitarea.

Iubitul meu, cel gol, cel plin,

Cel ce plateste pretul procrearii,

Asculta glasurile ce nu vin,

Afunda-te-n dogma visarii.

Iubitul meu, cel plin de mine,

Asteapta-mi glasul in tacere

Si pleaca-ti rasul inspre tine,

Cand totul e intrevedere.

Iubitul meu, ascuns sub stele,

Mai stinge raul ce din tine,

In vesnicul suras de iele,

Te-apleaca spre uitari divine.

pistrui in timp

copilaria prinse glasul uitarii, de acum totul imi era necunoscut. pasisem pe un taram al maturitatii, degetele imi erau taiate de mii si mii de cioburi ale adolescentei, o adolescenta mioapa, ce-mi purta in stanga si in dreapta inima stoarsa ca o rufa intr-un cos plin de negru. ma presar in mici ganduri peste tine si-mi aprinzi cu o bricheta scanteia perfectiunii. de acum ma puteam transforma in orice, eram langa tine si imi era deajuns, nu mai conta ce eram, ci ce voiam sa fiu: un tu in noi.craca ce-mi atarna deaspura pieptului ma indeamna sa-mi scriu pacatele in foi lucioase de ziar si sa le impregnez adanc intr-insa. refuz. exasperarea cuprinde intreg continutul sau si-mi murdareste obrazul cu sange. eram insemnata, insemnata de o fiinta purtatoare de maron impregnat in mov. cerneala ce mi se revarsa din adancuri imi izbucneste dinlauntru, obligandu-ma sa ma aplec in fata maretiei sale. nu-mi incapeau in ochii larg inchisi toate cuvintele ce voiam sa le aud si sa le vad. urechea dreapta imi era martora, insa cea stanga ma parasise de mult pentru a-si trai vesnicia in tine. pielea imi era dezgolita fin de adierea glasului tau ce-mi intrerupea circulatia. sangvinul o luase razna, imi curgea prin vene un sange moale, risipit prin toate adancurile. imi strabatea in lung si-n lat sufletul, la fel cum o faceai tu odata. parca voia sa te urmeze, oarecum ii erai dusmanul de temut, pentru ca ma detineai. stia ca in fata perfectiunii tale va avea de pierdut, ma va pierde pe mine asa cum se va pierde pe el.imi eram umbra la fiecare pas, la fiecare colt de apus, in fiecare zambet al cerului asupra puerilului pamantesc. de cata durere mai aveam nevoie pentru a-mi subestima trecutul, pentru a-ti venera tie, intreg universul? eram un disc, un disc ce se invartea prea repede, din cauza ta, inima nu-mi mai era stapana sufletului, te impregnasei adanc in mine, voind parca sa ma sufoci cu atata dragoste. gardul cedase deja de prea mult timp, imi suflase in stele ultimul cuvant asupra-ti si ca un colb de primavara imi incetosase privirea. narile nu-ti mai simteau decat parfumul alb de 6 mai. sub unghie se cuibareau fel de fel de sentimente razvratindu-se impotriva ta, impotriva dumnezeului meu. parul isi stransase catrafusele si plecase. cat il asteptasem sa creasca, cat de multa dragoste ii sadisem la radacini pentru a-mi infrupta dorinta arzatoare a sfarsitului meu. totul ma parasea. inelul se simtea stingherit, pana si pielea vorbea sa plece in cautarea unui loc mai bun. nu suporta sa fie arsa in fiecare secunda din viata de gandul ca nu va mai fi, nu va mai fi ce? eram goala in mijlocul unui pustiu de ger, imi simteam pieirea aproape, dar speram. eram plasata intr-un timp si spatiu diferit, necunoscut mie. dar speram..

femeia aceea 2.

o văzusem din nou, acum mai rănită că niciodată. se sfia să-mi arate o unghie din durerea ei tocmai pentru a nu-mi porvoca milă. stătea ascunsă pe sub pietricele de nisip şi-l cauta cu privirea prin fiecare colţişor de geană. îl aştepta nerăbdătoare să-i spună că i-a fost atât de dor, însă era în van. vlaga i se scurgea prin sudoarea ce părea a nu-i da pace, iar cu o atingere a degetelor pe piele, oftă. confuză, ridica din umeri când era întrebată ceva, parc-o dureau şi vorbele adresate, voind doar să se închidă într-un loc pur, neatins. ridicându-şi picioarele din nămolul durerii se sui nimicitor de suferindă pe bicicleta ce părea a nu-i mai susţine durerea. îşi puse hăţurile şi începu a trage de nebuloasa agonie. deşi nu-şi ducea capul în urmă şi privea înainte, erau clipe când vântul îi durea urechile şi priveliştea ce i se afişa îi străpungea ochii. văzându-se nevoită îşi plecă capul înaintea asfaltului încins de căldura de peste 35 de grade ce-i ardea în fumuri curcubeiate picături din durere. se opri când simţi că greşeşte urmând goana după el. în minte imortaliză scene-n doi, îşi curse lacrimile şi plecă mai departe. simţea cum se scurge printre cablurile de la frână şi cum îşi pierde degetele de pe ghidon, dar continua. ajunsa-n faţa oglinzii se privi mai mirată ca niciodată. deşi nu folosea machiaj pentru a-şi ascunde imperfecţiunile, părea că-şi umbrise ochii verzi cu tone de negru. tentaţia de a-şi şterge faţa îi lumină calea. pe o dischetă puse demachiant şi începu. încerca a se urzica, a se îndurera singură pentru a-şi uita durerea de el însă dădu greş. umbrele nu se şterseră şi nici durerea nu fu alungată. nu-i rămăsese decât să-şi ceară iertare. cu gura uscată de dor de săruturile lui, şopti, înghiţindu-şi saliva proaspătă: "iartă-mă că te divinizez, iartă-mi păcatul strigător la cer..."

femeia aceea.

fusese invitată la o cursă de cai, numai că era diferit, acum ea trebuia să fie unul dintre ei. îmbrăcată de gală, purtându-şi tocurile veşnice cu toc de peste 15, alerga confuză. la fiecare firicel de nisip se împiedica şi-şi julea genunchii. nu practica de drag acest sport, însă pretindea că da, cu toate astea, mânerul genţii aplicat pe pielea-i măslinie, se rătutea spre şoldul bine conturat. nu pronunţase nimic, doar îşi muşca buza de sus, atârnându-şi gândurile peste umăr. pretindea că se afla într-o altă era unde tocurile sunt făcute pentru a călca lumea-n picioare, nu pentru a se afunda în nisipul ce părea c-o acoperă. măştile costisitoare pentru care făcuse atâtea economii se impregnaseră în colbul înăbuşitor nemaifiindu-i de folos. dar continua, pentru ea nimic nu era imposibil, nici măcar joaca de-a caii. se menţinea pe primul loc, aşa cum fusese obişnuită, cu toate că nările-i erau înfundate, gura uscată, iar genuflexiunile pe care le făcea înainte şi-napoi păreau să strige: "Stop!". nu-şi dorea decât să-şi înfrupte auzul cu aplauzele şi respectul celor ce-o priveau, ridicându-i fiinţă-n slăvi. ea, cea care nu se folosea decât în scopuri bine conturate, ajunsese acum una cu omul de rând şi tot nu voia să renunţe. închizând ochii îl văzu pe el şi muza-i fu şi mai prăpăstioasa. îl văzu târându-se la picioarele ei, implorând-o să-i accepte coatele pe masă şi buzele pe ale sale, dar în zadar. umilinţa lui fu şi mai mare când văzu că tocul cui atinge buza de jos a altui bărbat şi nu a lui. i-ar fi suportat oricâte toane prost regizate, orice gest făcut în inutilitate, însă refuză. dori să-şi continue cursa ca şi cum ar fi alergat spre mai bine, spre mai multă fericire, spre viaţa pe care şi-o dorise. îşi amintea doar trădarea şi cum cu lacrimi îşi îneca sufletul, fără a avea colac de salvare, fără ca el să facă un pas să stingă marea. acel bărbat cu care şi-ar fi împărţit fericirea, pentru care se ruga să-i fie bine era acum doar nisipul peste care călca învingătoare cu toată greutatea suferinţei sale. căci ea nu era decât de 1,58 şi 46. cu ce forţă să acţioneze dacă nu cu cea cu care a fost sculptată Ana lui Manole? perfecţiunea pe care o simţise atunci când o zidise-ntre coasta şi inima lui era că va fi în el pentru totdeauna, aşa cum îşi dorise.

pas

să nu mă laşi că vezi bine că fac o reverie din neverosimilitatea pe care mi-o laşi când pleci.
la fel de bine nu-mi pot imagia să-i sugerez unui pictor să-mi deseneze nudul unei sfinte.
nu-mi jongla mâinile în diferite direcţii, ci poartă-mă drept haine, exact cum m-au lăsat sfinţii nemuritori.
ancorează-mi bărcile printre sutele de oameni ce colcăie pe strada putrezită de mirosuri anonime.
seacă-mi bălţile ce-ţi sting vorbele-n gratuitate ş-atunci te vei simţi vinovat de moartea unui geniu pustiu.

"Căci dacă tu nu eşti, eu sunt cu tine."

Încercam din nou în nebuloasa agonie ce mă silea de puteri să-mi înţeleg iubirea pentru el. Cum de eram însetată de cunoaşterea sinelui său mai mult decât prevede legea? Îmi rezemam la ore târzii capul deaspra luni şi-mi curgeam absentă lacrimile în dorinţa că el va fi una dintre ele. Citind cărţi despre-o dragoste apăsătoare, ucigaşă de sentimente, ininteligibilă la momentul dat, nu-mi imaginam că voi juca rolul personajului principal în propriu-mi film, nici atunci şi nici măcar acum.
Noi femeile, în prezenţa dragostei, ne frângem oasele şi inimile şi ne dăruim integral, căci încă n-am învăţat că este catastrofal să-ţi recompui fărâmiţele după ce-au fost distruse de el. Şi tot învingem, nu?
Cu toate cele spicuite, n-am să ne-nţeleg de ce ne îngenunchem în faţa lor ca în faţa unui templu, balanţa atârnând aproape mereu în favoarea lor, a bărbaţilor, a celor ce ne fac cele mai fericite fiinţe inexistente.
"Să nu mă laşi niciodată...", se umilea cu faţa-i predispusă la un amalgam de lacrimi, iar el, cu o durere de început de viaţă, ca unei confidente, o venera pe cea care-i era muză, şoptindu-i: "Niciodată, promit!"

CUNUNI

E vorba că-n zilele în care sunt departe, iremediabil de altfel, nimeni nu-mi leagă la cap eşarfă albă pentru a le da de înţeles celorlalţi că sunt moartă. Sunt moartă în întregime, fără să-mi pese că  m-am jertfit cu nonşalanţa care a împins-o pe propria-mi mamă să copuleze, să-şi stoarcă pântecul timp de 9 luni de zile pentru a mă crea. E ca o metamorfoză incomensurabilă, de o gravitate pe care o poate înţelege numai pământul călcat de piciorul unui nou-născut. Căci m-am reîncarnat din nefiinţă, din vanul care mă trudea zilnic înainte de el.

În astfel de momente, îmi aşez, rezemată de capul podului, picioarele în apa mării şi suflu în ea pentru că mă arde

beatitudine lirica

am inundat Pământul

mintea: te rog eu să nu mai suferi

sufletul: mă rog eu să nu mai sufăr

e 9 si e noapte

Am ramas aici, nemiscata, asa cum ti-am promis.. 
conturandu-mi plauzibilitatea m-am supus. Insa tu nu ai facut decat sa ma uiti acolo, sculptata de mantiile tale perfect, in toiul noptii, gandind la ce-o sa fie.. 
n-o sa mai fie.. 
AZI, moartea a parasit viata.

Te-am facut sa vii si morti, inspirata de un gand efemer de miazazi si mi-ai sarutat pleoapa sangeranda.. dar ai ales sa pleci si m-ai uitat acolo, singura, fara lumina.
Geamana mea te cere, iar eu, din iubire te las, iar tu, tot din iubire, prea multa, pleci.
Ai incercat sa ma si saturi de tine, pacat.. ata de mult pacat, incat nu-l pot cuprinde.
Ti-am spus doar sa mai incerci odata, insa, in infantilitatea zilei ti s-a parut stupida ruga mea.. 
si-atunci m-ai stins.
Sculptura ta ti se prelinge printre degete acum, ti-e greu sa vezi? Dar tu nu vezi.. tu doar observi.. de ce incerci sa ma tot construiesti din mii de lut, cand stii...? Ca tu cu sufletul mi te-ai plecat si n-ai spus ca te mai intorci? 
Dar eu te-am asteptat.. prea lancinanta despartirea.. si plecarea-n fata muzei.
Iar ce-a ramas de dupa tine, a plecat si ea.

E-n doliu

tigarile ce-i pecetluiesc buzele le cumpara-mbracate-n negru, 

ea-ti tine doliu sfant, de maica.

8:00

Sunt putine femei care nu vor sa sufere din dragoste. Majoritatea dintre noi suntem lipsite de coloana vertebrala in iubire, cel putin in primii ani. Ne articulam la fiecare vorba si managiere venite din partea celui venerat si refuzam sa ne dam seama ca nu ni se acorda aceeasi atentie, aceleasi vise..refuzam si ne daruim prea integral, prea fara masura. Uitam adesea sa ne punem in balanta cu cel de langa noi, sa vedem a carui iubire cantareste mai mult. Si atunci ne pierdem. Ne pierdem de noi insine, ne autocorectam la fiecare cuvant ce il deranjeaza pe el. Si din acel ceas el devine EL. Si e catastrofala prabusirea in absenta coloanei vertebrale, dar ne e dat sa ne pastram principiile, sa ne urmam cusurul vietii fara compromisuri, fara ore pierdute in singuratate..insa pierdem din ce in ce mai multe. Incercam sa ne dam seama unde ne-am pierdut si incepem sa ne cautam absent printre florile primite ieri, printre teancul de scrisori ce asteapta inca nedeschise, poate, poate, ne-am ratacit pe acolo. Si nu ne gasim..atunci ne dam seama ca nu mai avem pe cine sa iubim si ii oferim tot amalgamul de sentimente celui de langa noi. Si-i dam tot..de la suflet pana la ciorapii din picioare si nu mai ramanem cu nimic..ramanem fericite ca am incercat..sa nu ne pastram iubirea doar pentru noi. Si suntem alungate goale, printre nisipuri uscate, printre deserturi cu multa apa. Si ne cautam iar si iar. Si cand ne dam seama ca singurul loc unde nu ne-am cautat este sufletul lui, nu-l mai gasim pe EL. In disperarea nonsalanta ne pierdem lacrimi, dureri, zgomote, batai si cand il gasim EL e fericit asa cum nu mai fusase niciodata, atat de fericit incat, cand il privim nu-l mai recunoastem, iar noi il stiam atat de bine, stiam ce vrea inainte sa vorbeasca.. Si cu sila ce-o simti pe patul de moarte, cu gandul ca esti doar o simpla muritoare, te apuci sa cauti.. Ii cotrobai sufletul cu mirarea unui inceput de viata, si gasesti nimicuri, amoruri tarzii cu femei ieftine si te ingrozesti cum de ai putut sa iubesti un asemenea om..dar nu renunti..si cand in sfarsit te gasesti, te stergi de praf. Atunci e momentul cand iti dai seama ca tot ce mai ramasase din tine erau doar promisiuni apuse, stinse in lumina soarelui.. Te asezi la loc, multumesti, iti iei la revedere si pleci. Si-atunci promiti din nou ca n-o sa mai vezi lumina diminetii alaturi de un barbat, nici macar alaturi de barbatul vietii tale, c-o sa trezesti in tine doar sentimente sumbre, lipsite de orice iubire. Si sentimentele-ti par asa palpabile incat te crezi. Iar EL devine el.. Dar ti-e prea greu sa-i spui adio..

nu primim nimic, nici macar ce oferim

ai vazut vreodata iubirea parasind iubirea?
nu, te-am vazut doar pe tine, stinsa, slaba, fragila, te-am vazut inaltandu-ti sufletul la cer, parca asteptand o minune.
m-am desprins de ultimele ganduri..m-am asezat pe asfalt, suferinda, cramponata ca o frana la stop, cu iluziile arse si bagate adanc in buzunarul de langa pieptul aproape dezgolit
pieptul tau ferm, rotund, pustiit de atat dor
dor de mare?e dorul acela nebun, dor ca de casa parinteasca unde-ti asezai ciorapeii in geam pentru a veni mosul.
dor de el?e dorul cumplit, ce te arde, te sfasie ca si cum ai vrea sa te distrugi pe tine insati de la atat durere..si eu fugeam, fugeam de mine, de noi..

mi-ai pus florile pe pervaz si-ai inceput sa-mi canti "and i know that u know i'm unfaithful...i don't wanna hurt u anymore" nu te mai auzisem niciodata cantand, mai ales asa.. ma exaspera "unfaithful" nu-l simteam de-al casei, imi plagia nongusturile, ma facea sa te simt strain.. si am plecat, am urcat scarile in graba, si fugeam, fugeam de mine, de noi...

fragment de epoca...ti-am intins sufletul si-ai radiat de fericire
cu durerea unui inceput de viata mi-ai refuzat politicos darul fara explicatii
doar ai clipit si am plecat, am fugit, fugeam de mine, de noi...

m-am dat cu ruj pe buzele arse in speranta ca nu se vor mai crapa, cand ele te-asteptau pe tine..
de ce mi-erau pecetluite? era un ruj rosu, astor, delicat, prea delicat pentru ele.. mi-am manjit conturul si-am tipat
i-am taiat nervoasa venele si-am inceput sa-l strang in brate,
imi mirosea a tine, iar tu m-ai simtit rea,
atunci am fugit, fugeam de mine, de noi..

era vara, nu ma simtisem niciodata mai aproape de tine ca acum
cum ma iubeai? eu daca as fi barbat femeia mea n-ar trebui sa vorbeasca pentru ca i-as citi gandurile, m-as inspaimanta daca ar face pe detectivul,
s-o vad in toata splendoarea ei de femeie, punandu-si ciorapii sau conturandu-si genele
sa-i ridic breteaua cazuta pe umarul gol de la atata iubire, sa-i suflu parul de pe fruntea transpirata de iubirea plapanda ce creste in noi
dar barbatul meu ma voia altfel, si eu fugeam, fugeam de mine, de noi...

metodic

simţeam cum carillonarea bruscă a apei în prezenţa morții îmi înmuia degetele de frică, deşi nu o frică lancinantă, ci, din contră, plăcută la atingere. Încercam a mă prinde în mrejele sale pentru ca "avură" să nu fie doar o contopire a trupurilor, ci a sufletelor. E impresionant cum după atâta obtuzime în infinitismul dragostei să mă găsesc în fata scrierii, fără a pomeni de Ea. Să nu înţelegeţi greşit căci, deşi nu e fizic cu/lângă mine, e mereu prezentă în orice reacţiune, inacceptabilă de altfel m-aş simţi dacă nu s-ar întâmpla asta, nu m-aş mai avea cu aceeaşi tensiune şi febrilitate cu care mă are, indelebilă din toate străfulgerările-i nepământene.

îi sunt însăşi sângele

te port tatuată pe retină

nici eternitatea nu mi-e de-ajuns.

coborându-i treptele corzilor vocale îmi asurzi timpanul cu-n "de ce?": "de ce-ţi laşi ochii ăştia plânşi să-mi sece privirea?". cheia sol se împleticea spre calea ei eternă către mine, împletindu-mi între firele de păr un "mi" şi-un "do". nu-mi puteam stăpâni irisul să nu-şi tatueze pe retină zâmbetul său. mi-era imposibil să-mi stăpânesc urechile, pipăitul, chiar simţurile în sine să nu-şi înece corăbiile în trupul său divin. sticlea marea-n sufletul său, iar eu eram prea adâncită-n el ca să-mi dau seama că mă cuprinde cu ţărmurile şi mă face una cu apa ce-i spulbera colbul prins între dinţi, acei dinţi de un alb perfect ce par asemuiţi cu duritatea unei stânci de sfârşit de iulie. dar tresării când îmi atinse cu buricul degetului firul de iarba ce mi se aşezase pe ochi. îl simţisem, era doar frica că n-o să mai fiu a lui în totalitate, c-acea fiinţă neînsemnată îmi va lega cu noduri strânse iubirea mea de el ş-o va duce departe. dezgolită de acest corset ce părea că-mi va durea iubirea până la sufocare, doar am rămas împreunaţi în veşnicie.

şi iar mă laşi

talpile-mi fug de dor de tine, iarăşi
şi tu nu-mi vii,
doar îmi erupi în suflet ca un vulcan
şi iar mă laşi

iar eu prostesc îţi suflu dor pe gene
dar nu îl simţi, eşti prea boem
tu doar mă laşi să-mi sting singura durerea
pe care mi-o sadeşti cu meticulozitate prin vene
şi-mi eşti chiar muza, deşi nu-mi vezi
decât puţin din mine

e păcat s-aştepţi nimic de la oricine
aş vrea doar să nu mă ofer
dar mi-eşti prea dumnezeu
ca să-mi pot ierta păcatul
şi-ncepi uşor să mă arunci în valuri de iubire inocenta
cu toate că pretinzi că-mi vei urma subit paşii
dar doar îţi iei adio
cu vorbe seci ce-şi imprima punctele negre

eşti în mine, tu chiar nu vezi?
te port oriunde, la fiecare atingere mi te văd
am sânul gol căci nu am nou-născuţi
dar inima mi-e plină de tine
e greu de înţeles?
eu pentru tine chiar n-am niciun gust?

când ploile îţi zidesc geamul să ştii că-s doar eu
că nu te pot vedea decât prin sora mea geamănă, lacrima
c-atunci când cu adevărat m-am născut
erai doar tu lângă mine

de mi-ai purta şuviţa-n palme ai vedea
că-n fiecare por de-al meu se-ascund-un tu
dar tu eşti prea aproape în îndepărtarea ta de mine
şi iar mă laşi

durere pictata-n negru

Stiu de ce rad tot timpul! 

pentru ca te voi plange candva..

si ce faci cand dintr-odata tot ceea ce cladisei se darama? cand sufletul vrea s-o ia la goana de la atata durere? cand inima nu mai bate si clopotele rasuna a mort? cum sa-ti intorci privirea fara a ma mai vedea? de ce te zidesc in cuvinte ce te sfasie?

"te las."

mi-e dor de mine..                                                       

ma inec in mine 

mi-e dor de ceea ce am fost

mi-e dor de mine

de vechea eu

m-am prabusit

nu ma mai pot ridica

ma defineste tot ce inseamna nimic

n-am miezul nici al unei firimituri

 n-am nimic

am obosit...

ma dizolv in stele mici purpurii
de ziua de azi m-am iubit numai infrangand batranetea
iar asta nu inseamna ca nu stiu sa-mi citesc peretii corpului.
imi sunt gravate-n colb de cer cuvinte miscatoare si n-am din ce-alege
eu caut doar "iubire"
dar e prea sus s-o pot ajunge.
strange-mi in laturi venele si ajuta-ma sa-mi fac un infinit din fir de par de roua
sa nu te crezi nemuritoare

caci ceasul ticaind nu se va-ntoarce

si vei suna-n zadar

si-n receptor iti va sufla in gand

iar timpul iti va rade in timpan

de-aici si prealabilele muscaturi din ochi

si sange printre degetele pianiste.

si multa dragoste cerseste-n mine miluire

si eu nu-i dau decat cu lingurita

un strop din mine

mi-am deformat corpul intr-un balonas cu piele catifelata si-n juru-i am legat ata alba impletita-n rosu. funda lipseste, nodurile insa amutesc in fata perfectiunii mele.

sunt perfecta, iti vine sa crezi?

would you die for me?

ma asez cu tot cu talpi sub sternul lui si incerc sa-i respir respiratia
dezic tot ceea ce ne inconjoara si-n camera aburinda ramanem unu
ascultam corzile vocale cu ajutorul unor palnii si ne filtram sangele prin site de tifon
ma ud in flori de mucigai si-mi prezint inegalitatea coapselor ca pe un viitor astru ceresc
imi prind radacinile parului de podea pentru a-mi sclavisi robia in fata icoanei la care ma-nchin nu de demult
deseori, ininteligibil, limba silabiseste prin esofag franturi de"te iubesc", iar el mi le saruta tot timpul cu mangaieri
asteapta-ma la sfarsitul drumului si prinde-mi trupul dezgolit de nemurire.
apropie-mi obrajii si saruta-mi buzele crapate de la atata dor

ingroapa-ma in tine, te-am asteptat de mult

[moment banal]

rugaciune

prinde-mi gandul in maini si spune-mi ca nu te-am mintit.

o sa-ti dai seama ca doar pe tine te vad in fluturi de ghiocei ce-mi tresar in cale.

gerul imi strange sufletul ca-ntr-o menghina si-ti aduce robul in fata picioarelor tale

inca iti simt racoarea sufletului impanzindu-ma si n-am sa-i dau drumul

te cer in fiecare lacrima ce-o strange buza in dinti si scrasnesc inima 

alaturi de tine simt ca imi impletesc venele,iar senzatia ar trebui incercata

divinizeaza fiinta si-o trece alaturi de Dumnezeu.

iubeste-ma si frange-mi temerile

caci imi pateaza calea, suflet, si-mi ajusteaza 

cu ac si ata sentimentele ce-ti impreuneaza nemurirea

asterne-mi de 14 februarie toata iubirea ta 

si inveleste-ma cu dansa

asa te voi simti aproape chiar si de vei fi langa mine

iubesc pe tine te prin fiecare por, suflare, zi, dar mai ales prin fiecare eu

dezamagire neasteptanda

ma contopesc cu ea; cand am intrat pe usa mi-am gasit zambetul strangulat de lantul durerii.
mi-a intrat prin talpi si a urmat cursul unei circulatii, din maduva pana-n cerebral.

durerea doare?

dezamagirea doare

eu vad prin pori

mirosul de piele incinsa se simtea din camera alaturata
dresul ei era sfartecat.
prinsase in maini ultima clipa impreuna.
o parasise pentru viata de dinapoi, ii scrisase trecutul deasupra capului
amortise.
danful de iubire i se simtea prin respiratia greoaie de dupa actul in sine.
cheia o pierduse, iar rugina ce-i acoperea firul de par s-o pusase intr-un pahar.
aerul pe care-l respirase el il simtea suflandu-i in buric.
pozeaza ultima noapte de dragoste in doi, de aici inapoi trebuia sa se descurce singura.
mergea in trecut clipind rar si nu accepta falsul actelor de casatorie.
cruda, smulge receptorul si formeaza numarul, fara a si-l aminti.
"-te iubesc, dar singura esti si mai perfecta decat te pot face eu.
 -ma iubesti?
lacrimi in van.
 -masa nu-mi mai accepta coatele, cum sa-mi permit sa nu te venerez cand nu-mi e locul langa alta?
 -te cere pielea, ma mananca de dor de tine.
 -te minte.
 -minte? nu-mi trebuie minte pentru a te iubi, nici suflet, imi trebuie doar tu, am nevoie de tu
 -esti perfecta din cap pana-n picioare."
s-apoi, "bum-bum" palpitatii. usa palpita din ura. broasca cheii misca, sufletul se inchide larg.
Dumnezeul nu mi-a pierit, Aminul meu de dinaintea vesnicului somn isi spala doar pielea-n puritate.
"-putea-voi sa raman numai cu tine?
 -eu da, tu, suflet?
 -eu nu, eu sunt deja in tine.
 -iubesc in tine.
 -iubesc prin tine."

camasa de forta

eu plou, tu ploi

camera se rasfira printre ganduri. sunt eu si patul. perpendiculam podeaua si ne incolacim intr-insa. ma cearta pasul si-i supun slovele. martirul nu-si schimba ninsoarea in locul saruturilor mele. se-nconjoara in alb de goliciune si ma tresare in petale de trandafir ros. pasesc pasul. ne intretaia calea un bigudiu ce alerga nebun sa-mi increteasca durerea. pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru a-i murdari asternutul era eternitatea. lumina difuza a petalei de soare imi unge sufletul cu miere si-mi da sa mestec o clatita. imi frange tibia c-un fulg iesit din perna stravezie. cad in genunchi, si-mi rog. din dor de par balai ma cauta cearsaful sa-l strang, ca pe o rufa si sa-l improsc cu apa. imi adun genunchii cu tot cu articulatii si-mi pun corpul in capul oaselor. trosnesc pomii saditi in suflet si tu nu-mi esti iubire, viato. adun pas cu pas si calc in nemurire. inchid oblonul si-mi pun bentita alba. nepatata de vre-un fulg de argintar. imi ridic pasul si cu sufletul frant in gratiile inchisori ma desprind. degetul mare atinge frigul in dungi pietrificate de cenusa din om pur, copil. mi-a intrat in sange. desprind oasele si i le asez patului pe piept. moment banal. ochii ii tin larg inchisi si ma cearta ca il vad prin por micut de piele proaspata. asez ramasitele trupului, ating mana cu mana, geana cu geana.

suflet, strange-mi corsetul pan' la sufocare, il am pe el sa-mi strige dorul.

arunca-mi, devreme, in tarziu, si stropul de ceai.

ce-ai? de menta, rogu-te

meu, suflet

si poti tu, al nimanui s-al tuturor, 

sa-mi spui 

ce gust are iubirea?

in frasini ma topesc de dor

si in ciresi iti scriu iubirea

creanga de mesteacan mi-e mama

de nu-ti zaresc privirea..

m-arunc in plopi de mucigai

si-mi infasor un sentiment 

in praful spulberat de vis maret.

se-ncolaceste lesinat un amalgam

de frunze si-mi impleteste-n par

beatitudine efemera.

ma sprijin de un nor ce-mi poarta grija

si-mi tresar falcile in gust de capsuna stricata.

aduce-ma in cerul tau, icoana polara

refugiaza-mi sufletul in creanga 

de rugina sub inchisorile

iubirii.

deci, ce gust are iubirea?

un calcul matematic

inexplicabil imi poti fi. nu te pot explica

in functii derivate

nu-mi esti nici plus, nici minus.

infinitul mi-e iubire,

eternitatea mi-e dorul de tine.

acum ma-ncred

si-mi spui, nemuritor al sinelor de tren,

ce e iubirea?

[mea de tine]